Reactualizat la:

Iată, pohta ce-au pohtit…

Iată, pohta ce-au pohtit…
REŞIŢA – Din totalul voturilor nule din judeţul nostru, doar 11 au fost validate în urma numărătorii BEC.

 (3 comentarii)

După cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale, din data de 6 decembrie 2009, în judeţul nostru au fost consemnate 1.618 voturi nule, la 350 dintre cele 432 de secţii de votare.

În urma deciziei Curţii Constituţionale de vineri, 11 decembrie 2009, voturile nule au fost renumărate şi verificate de către Biroul Electoral Central. Din raportul comisiei BEC de luni, 14 decembrie, a rezultat faptul că, în judeţul Caraş-Severin, doar 11 voturi au fost declarate valabile. Şapte au fost în favoarea lui Traian Băsescu iar patru pentru Mircea Geoană.

Doar judeţul Tulcea a fost înaintea noastră la acest capitol, acolo înregistrându-se numai şapte voturi validate.

La nivel naţional, dintre cele 138.476 de voturi declarate nule şi verificate, au fost declarate valide 2.247 – 1.260 pentru Traian Băsescu şi 987 pentru Mircea Geoană. Conform purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, „erorile constatate sunt mai ales chestiuni de interpretare, cauzate de oboseală“.

Şi, în timp ce PSD şi PDL se duelează în voturi numărate şi renumărate, PNL are altceva mai important de făcut: negociază…Şi cu PSD, şi cu PDL.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou