Reactualizat la:

Şi zborurile curate se frâng

Şi zborurile curate se frâng
IAZ – O barză cu ambele picioare rupte a fost salvată zilele trecute, însă s-ar putea să nu mai zboare niciodată…

 (16 comentarii)

Rectifica

O barză a fost salvată zilele trecute în comuna Iaz, însă viitorul acesteia este unul incert. Pasărea căzuse din cuib în curtea unui sătean şi avea ambele picioare rupte, cu răni deschise.

Omul, speriat pentru viaţa acesteia, a luat legătura cu un veterinar care, după cum ne-a spus Sanda Sălăgeanu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Dogs Center“ din Reşiţa, l-a sfătuit să nu se complice şi să-i rupă gâtul (lucru interzis de lege, fiind vorba despre o pasăre protejată).

Săteanul, pe numele său Ion Vlad, n-a făcut acest lucru şi a telefonat asociaţiei reşiţene, care a decis să ia în mâini continuarea poveştii. Astfel, barza a fost luată de trei membri ai asociaţiei (Sanda Sălăgeanu, Loredana Polcovici şi Claudiu Socican), dusă la un veterinar din Caransebeş, unde i-a fost acordat un prim ajutor şi a fost bandajată. De aici, a fost adusă la Reşiţa, unde i-a fost pus ghips.

Ulterior, pasărea a ajuns la un adăpost de pe Calea Caransebeşului, unde un tânăr, Gheorghe Lucian Onuţan, elev la Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Aurora“ din Reşiţa, îi aduce apă, râme şi broscuţe, cu care să o hrănească.

Din păcate, însă, se pare că pasărea aducătoare de copii nu va mai putea zbura niciodată şi nu se va mai putea întoarce în cuib, alături de puii ei, pentru că, potrivit veterinarilor, structura osoasă nu prea permite refacerea picioarelor în caz de fractură. Astfel că barza ar putea rămâne tot restul vieţii într-o cutie, într-un adăpost. Deşi există şi o speranţă!

Reprezentanţii asociaţiei ne-au asigurat că, indiferent de firul poveştii, păsării nu-i vor lipsi niciodată apa, hrana şi nici îngrijirea din partea veterinarului.

Antoniu Mocanu



Comentarii 16

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Braconaj şi arme confiscate noaptea, la Ocna de Fier
OCNA DE FIER - Trei persoane au fost puse sub control judiciar şi patru arme au fost confiscate după o urmărire [...] mai multe »
Vela: Nu agreez duplicitatea lui Purea şi înţeleg depresia lui Mocioalcă
CARAȘ-SEVERIN - După ce Paul Purea (PMP) și Ion Mocioalcă (Pro România) nu au gustat inițiativa liberală de [...] mai multe »
Nu mai e consilier, dar vine la masa aleșilor locali
CARAȘ-SEVERIN - Cu mandatul revocat de prefectul Matei Lupu încă din data de 13 martie, fostul consilier liberal Ioan [...] mai multe »
Mocioalcă: Sper că aleşii PSD nu vor intra în jocul celor doi: ea şi el!
CARAŞ-SEVERIN - Ionuţ Popovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a cărui schimbare din funcţie o vor [...] mai multe »
Purea: „Nu îmi face plăcere propunerea liberalilor“
CARAŞ-SEVERIN - Consilierul judeţean Paul Purea ne-a declarat, în urma apariţiei articolului „Liberalii vor să [...] mai multe »
Încep lucrările pe drumurile judeţene din Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Având în vedere aprobarea bugetului de stat pe anul 2019, precum și faptul că anul acesta județul [...] mai multe »
Mulţi reşiţeni vor şi în zona lor Raiul promis de Primărie
REŞIŢA - Schimbarea la faţă a peisajului urban, deja vizibilă în unele zone ale municipiului, i-a făcut pe mulţi [...] mai multe »
Liberalii vor să plece Popovici, dar îl susţin pe Purea
CARAŞ-SEVERIN - Consilierii judeţeni liberali au iniţiat un proiect de hotărâre prin care vor schimbarea din [...] mai multe »
Amenzi de peste 164.000 de lei, în şapte ore
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă fluiditatea traficului atinge cote alarmante pe alte meleaguri, viteza pare să fie şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou