Reactualizat la:

I s-a descărcat puşca accidental… de patru ori

I s-a descărcat puşca accidental… de patru ori
TÂRNOVA – Vasile Ş., de 26 ani, din Târnova, în timp ce îşi căuta caii în locul numit „Cioacă“, a fost împuşcat în zona pieptului de către Martin F. , de 77 ani, din aceeaşi localitate, pe motiv că animalele păşteau în grădina sa. După comiterea faptei, autorul a dispărut de la faţa locului.

 (9 comentarii)

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean din Reşiţa, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu plagă prin împuşcare în zona toracică.

În baza sesizării, la locul indicat s-a deplasat o echipă complexă formată din lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Serviciului de Investigaţii Criminale şi al celui de Ordine Publică, care au efectuat cercetări în vederea prinderii autorului şi a depistării armei folosite.

Astfel, în data de 15.05.2010, a fost identificat autorul, Martin F., asupra căruia s-au găsit două arme pe care le deţinea fără forme legale, de calibrul 16 mm, respectiv 5,6 mm, 68 capse pentru cartuşe de vânătoare, 17 cartuşe de vânătoare calibrul 16 mm, 10 tuburi goale de la cartuşe de vânătoare şi circa 300 grame de pulbere pentru cartuşe de vânătoare.

Faţă de Martin F. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept, deţinerea de materiale explozive fără drept şi tentativă de omor. Totodată, bărbatului i s-a interzis să părăsească localitatea pe timp de 30 zile.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Braconaj şi arme confiscate noaptea, la Ocna de Fier
OCNA DE FIER - Trei persoane au fost puse sub control judiciar şi patru arme au fost confiscate după o urmărire [...] mai multe »
Vela: Nu agreez duplicitatea lui Purea şi înţeleg depresia lui Mocioalcă
CARAȘ-SEVERIN - După ce Paul Purea (PMP) și Ion Mocioalcă (Pro România) nu au gustat inițiativa liberală de [...] mai multe »
Nu mai e consilier, dar vine la masa aleșilor locali
CARAȘ-SEVERIN - Cu mandatul revocat de prefectul Matei Lupu încă din data de 13 martie, fostul consilier liberal Ioan [...] mai multe »
Mocioalcă: Sper că aleşii PSD nu vor intra în jocul celor doi: ea şi el!
CARAŞ-SEVERIN - Ionuţ Popovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a cărui schimbare din funcţie o vor [...] mai multe »
Purea: „Nu îmi face plăcere propunerea liberalilor“
CARAŞ-SEVERIN - Consilierul judeţean Paul Purea ne-a declarat, în urma apariţiei articolului „Liberalii vor să [...] mai multe »
Încep lucrările pe drumurile judeţene din Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Având în vedere aprobarea bugetului de stat pe anul 2019, precum și faptul că anul acesta județul [...] mai multe »
Mulţi reşiţeni vor şi în zona lor Raiul promis de Primărie
REŞIŢA - Schimbarea la faţă a peisajului urban, deja vizibilă în unele zone ale municipiului, i-a făcut pe mulţi [...] mai multe »
Liberalii vor să plece Popovici, dar îl susţin pe Purea
CARAŞ-SEVERIN - Consilierii judeţeni liberali au iniţiat un proiect de hotărâre prin care vor schimbarea din [...] mai multe »
Amenzi de peste 164.000 de lei, în şapte ore
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă fluiditatea traficului atinge cote alarmante pe alte meleaguri, viteza pare să fie şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou