Reactualizat la:

Şi rondourile aduc bani

Şi rondourile aduc bani
CARANSEBEŞ – Cetăţenii de pe Calea Severinului pot solicita încredinţarea rondourilor din faţa casei.

 (3 comentarii)

Rectifica

Municipalitatea caransebeşeană intenţionează să-i implice direct şi pe locuitorii urbei în proiectul de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi. Un prim pas în acest sens se va face pe strada Calea Severinului, unde fiecare proprietar de imobil sau chiriaş poate solicita primăriei să-i predea spaţiul verde aferent clădirii, cuprins între trotuar şi DN6, pentru a-l amenaja, întreţine şi supraveghea.

Reprezentanţii administraţiei locale au considerat că, înzestraţi cu un puternic simţ al proprietăţii, caransebeşenii s-ar arăta mult mai interesaţi de modul în care arată spaţiul din faţa casei, dacă acest petec de pământ le este încredinţat. Şi pentru ca interesul să fie şi mai mare, aleşii urbei au decis să fixeze şi chirii pentru rondourile de pe Calea Severinului.

Pentru rondourile mici, cu suprafeţe cuprinse între 32 şi 100 de metri pătraţi, cetăţenii ar urma să plătească anual 66,50 lei, iar pentru cele cu suprafaţă medie, între 100 şi 300 de metri pătraţi, suma se va ridica la 100 de lei anual. În fine, în cazul rondourilor mari, între 300 şi 600 de metri pătraţi, taxa anuală de folosinţă a fost stabilită la 162,5 lei.

Valoarea taxei reprezintă 25% din chiria stabilită prin HCL nr.9/2009 pentru fâneţe, de 0,25 lei/ metru anual. Cele aproape 150 de parcele identificate pe Calea Severinului pot fi predate deţinătorilor de imobile interesaţi doar pentru destinaţia parc.

Iulius Pîrvu
iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doru Coșei – liberal (încă?) da, consilier ba
HERCULANE - Consiliul Local Băile Herculane a aprobat propunerea de încetare a mandatului lui Doru Coșei, după ce [...] mai multe »
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou