Reactualizat la:

Şi cu datorii şi fără bani

Şi cu datorii şi fără bani
Criza economică nu e singurul factor care va lovi anul acesta în bugetul Caransebeşului.

Rectifica


Un lucru se ştie deja sigur despre bugetul pe care
îl va avea Caransebeşul în 2009: va fi
unul foarte sărac, fapt ce nu e cauzat numai de
criza economică.


Cum un lucru rău nu vine niciodată singur, pe
lângă perioada de recesiune, municipalitatea
mai trebuie să facă faţă unei
situaţii nedorite. De la bugetul local trebuie
să fie plătită în acest an o
datorie de 900.000 de lei, adică nu mai puţin
de nouă miliarde, în lei vechi.


Banii vor intra în contul unei firme care a
executat lucrări de reparaţii pe un tronson
de drum în anul 2003. Valoarea lucrărilor se
ridica la cinci miliarde de lei la acea vreme, dar noua
administraţie caransebeşeană a refuzat
efectuarea plăţii, pentru că
reparaţiile s-au derulat fără
organizarea prealabilă a licitaţiei şi
pentru că nu s-a făcut nici recepţia
lucrărilor. A urmat un proces, în urma
căruia municipalitatea a fost obligată
să plătească, la sfârşitul
anului trecut, aproape dublu faţă de suma
iniţială, din pricina penalităţilor
adăugate.


Mai mult, vestea că primăria are de
plătit 900.000 de lei venea, la
sfârşitul anului trecut, împreună
cu o altă surpriză neplăcută.
Surpriză ce a constat în
hotărârea Consiliului Judeţean
Caraş-Severin privind retragerea sumei de 850.000
de lei din bugetul Caransebeşului.


De parcă nu era de ajuns, de la bugetul local mai
trebuie achitată suma de 700.000 de euro, ce
reprezintă contribuţia
municipalităţii la proiectul ISPA, în
valoare de 3,6 milioane de euro. Cei 700.000 de euro
reprezintă valoarea TVA-ului din suma totală.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou