Reactualizat la:

Şi a venit potopul…

Şi a venit potopul…
REŞIŢA – Jurnal de Caraş-Severin a scris de nenumărate ori despre concesionările făcute pe „ochi frumoşi“ către diverse personaje din municipiul nostru. Video
După noi, potopul…

 (20 comentarii)

Rectifica

Maximul suprafeţelor a fost atins în lunile de dinaintea alegerilor locale când au fost concesionaţi peste 2.000 de metri pătraţi. Din acest total, peste 500 de metri pătraţi reprezintă doar spaţiul pietonal de care au fost privaţi reşiţenii.

Pe moment nu s-a simţit nici o diferenţă nici în bine nici în rău. Primele rezultate ale „muncii“ consilierilor încep să se vadă abia acum. Printre exemplele cele mai concludente întâlnim viitoarea construcţie din zona Victoria.

Aici parcă peste noapte au început lucrări de amenajare: în primă fază a fost distrus spaţiul verde, apoi şi trotuarul. În zona Victoria parcă peste noapte au început lucrări de amenajare: în primă fază a fost distrus spaţiul verde, iar apoi şi trotuarul.

Cine a dat acordul? Consiliul Local Reşiţa. Iar fostul primar a eliberat şi autorizaţia de construire. Nimeni nu ştie ce şi cum se va construi, însă cu toţii ştiu că spaţiul ce era verde în urmă cu câteva luni, astăzi este „ras“ şi gata de investiţie. Dezamăgirea localnicilor din zonă este nemărginită. Încă odată reşiţenii privesc nelămuriţi cum se transformă totul chiar sub nasul lor fără nici o explicaţie, fără nici o lămurire…

„Nu ştiu ce se construieşte aici. Nu am nici cel mai mic habar. Cert e că iarăşi ne distrug trotuarul şi mai e şi inestetic“, consideră Marian Paraschiv. De aceeaşi părere este şi Silviu Spătaru care ne-a spus că: „E inacceptabil ce se întâmplă aici. Ne distrug toate trotuarele şi spaţiile verzi. Din câte ştiu eu aici se va construi un bloc“. Informaţia domnului este eronată deoarece pe panoul cu autorizaţia de construcţie e specificat faptul că pe spaţiul respectiv se va construi un complex comercial. Elena Surugiu e însă de altă părere: „Dacă e spaţiu de ce să nu se construiască. De ce să îl lăsăm liber?“

Liber nu a fost lăsat nici B-dul Republicii, devenit un „rai“ al micilor afacerişti care au transformat mai toate spaţiile de la parter în sedii de firmă sau cine ştie ce magazine. Zidurile blocului au fost sparte şi ca o completare, proprietarii şi-au extins afacerea şi pe spaţiul din faţa blocului.

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mihai Stepanescu susţinea că până în prezent s-au aplicat în jur de 80 de avertismente şi amenzi pentru extinderi şi construcţii care nu respectă prevederile legale. Situaţia de la Victoria va fi analizată de cei avizaţi în frunte cu arhitectul-şef al Reşiţei, susţinea primarul.



Comentarii 20

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Directorul Ambulanței, reținut pentru 24 de ore!
REȘIȚA - Medicul Adrian Truică află astăzi dacă va mai sta în arest sau va pleca acasă! Șeful Ambulanței [...] mai multe »
Ambulanţele Primăriei nu sunt gratis
REŞIŢA - Printr-o decizie a Primăriei Reşiţa, s-au stabilit tarifele de închiriere pentru cele două ambulanţe [...] mai multe »
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou