Reactualizat la:

Şi-a făcut sutien din fiţuici

Şi-a făcut sutien din fiţuici
REŞIŢA – O dăscăliţă din Caraş-Severin care a susţinut examenul de titularizare, pentru a copia, şi-a îmbrăcat sânii în fiţuici.

 (7 comentarii)

Rectifica

Cu toată strădania Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin de a-i împiedica să copieze pe candidaţii care au participat la concursul de ocupare a posturilor didactice din 16 iulie, tot s-au mai găsit curajoşi. Din fericire, numărul lor a fost nesemnificativ. Ce este însă relevant e felul în care au reuşit să trişeze la examen.

O dăscăliţă, de exemplu, şi-a îndesat în decolteu o grămadă de foi împăturite. Nimeni nu ar fi bănuit că femeia nu e dotată de la mama natură, dacă candidata nu şi-ar fi cerut voie la toaletă, la intervale scurte de timp. Supraveghetorul a intuit că nu e ceva în regulă şi a anunţat preşedintele de comisie.

Candidatei i s-a cerut să îşi dea jos puloverul îmbrăcat strategic, care o „proteja“ de priviri curioase. Astfel, planul femeii a fost dat în vileag. Candidata a fost rugată să scoată din decolteu fiţuicile. Nedorind să fie pusă în postura de a lăsa vreun jandarm să îi „analizeze“ bustul „generos“, candidata s-a supus.

Marea surpriză nu au fost fiţuicile ascunse în decolteu. Ci câte fiţuici au reuşit să încapă acolo.

Conform inspectorilor şcolari Ana Nagy şi Boris Vatzulik, o soluţie de copiat şi mai ingenioasă a descoperit-o alt candidat, care a avut fiţuicile în…ceasul de pe mână. Numai că „ceasul inteligent“ nu l-a ajutat să scape de privirile suspicioase ale supraveghetorilor şi a fost eliminat din examen.

Să mai îndrăznească elevii să îşi subestimeze dascălii…



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
„Între Chin și Amin“ ajunge şi în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - La mijlocul lunii octombrie, cărășenii vor putea viziona cel mai titrat film al momentului: [...] mai multe »
Distincţie UZPR pentru jurnalista Dorina Sgaverdia
REȘIȚA - Cu prilejul sărbătoririi în 2019 a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din [...] mai multe »
Droguri de risc în… bio-verdele de la Herculane
BĂILE HERCULANE - O cutie şi un pliculeț cu o misterioasă substanță verde-oliv, găsite într-un autoturism cu [...] mai multe »
Nouă victime în accidente grave la Brebu și Goruia
BREBU/GORUIA - În această după amiază, la intrare în Brebu, pe DN58, s-a produs un accident rutier în care au fost [...] mai multe »
La 7 Noiembrie se dă din nou ora exactă
REŞIŢA - Spune primarul Ioan Popa, vizavi de schimbarea care poate fi remarcată în zonă. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou