REŞIŢA – Deşi l-a deranjat asfaltul, pilotul reşiţean Lucien Hora s-a impus în ambele etape de la Baia Mare.Pe Traseul Gutâi, din Baia Mare, s-au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, întrecerile etapelor a XI-a şi a XII-a ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă. Un traseu reactualizat, după 16 ani, şi care, cu o zi înaintea primei curse avea să fie definitivat. Fireşte, este de apreciat faptul că băimărenii şi-au dorit să revină în circuitul naţional de automobilism, însă după cum ne spunea pilotul reşiţean Lucien Hora încă de la plecare, nu este pregătit foarte bine, pentru a găzdui etape naţionale, în special datorită calităţii carosabilului. Iar când a ajuns la faţa locului, informaţiile pe care le avea s-au confirmat.
Cu toate acestea, Lucien Hora a făcut două curse excelente, una mai bună decât cealaltă (2.02:506 şi 1.59: 547), impunându-se fără prea mari emoţii. În timp ce Christian Nistoran, colegul său de la ACM Sport Reşiţa, s-a clasat pe locul patru, în clasamentul general (2.08:266), fiind depăşit, în etapa a XI-a, de Paul Andronic (2.06:446) şi de Cătălin Cismaru, principalul său adversar de la Grupa N (2.07:638).
Ziua de duminică, 21 august a.c., avea să fie marcată în mod nefericit de abandonul lui Christian Nistoran, în urma ieşirii în decor, cu răsturnare, astfel că a ratat etapa a XII-a. Dar, cel mai important este faptul că nu a păţit nimic şi este sănătos. Cum spuneam, Lucien Hora a încheiat „episodul Baia Mare“ cu un record al traseului, detaşându-se la „general“.
Clasamentul Open: 1. Lucien Hora, 205 puncte; 2. Paul Andronic, 175 de puncte; 3. Cătălin Cismaru, 130 de puncte; 4. Christian Nistoran, 129 de puncte; Grupa N: 1. Christian Nistoran, 200 de puncte; 2. Cătălin Cismaru, 197 de puncte; 3. Sorin ILiescu, 134 d epuncte; Juniori: 1. Christian Nistoran, 220 de puncte; 2. Ştefan Giui, 154 de puncte; 3. Cosmin Dragnea, 99 de puncte.
„A fost şi dulce şi amar, ne-a declarat Lucien Hora. Eu am scăpat de pietrele de la rinichi, după cum am fost scuturat. Iar abandonul lui Nistoran ne-a cam stricat calculele. Trebuie să reparăm maşina cât mai repede, că Rânca e aproape. Nisto este un pilot adevărat şi a depăşit momentul“.
Etapele a XIII-a şi a XIV-a sunt programate în perioada 9-11 septembrie a.c., la Rânca.