Reactualizat la:

Hidroconstructia continua asfaltarile, desi AquaCaras are arici la buzunar

Hidroconstructia continua asfaltarile, desi AquaCaras are arici la buzunar
Scris de L.A. - CARANSEBEȘ – Mai multe străzi din Caransebeș, unde a fost introdusă noua rețea de apă și canalizare, intră în programul de asfaltare derulat de municipalitate și Hidroconstrucția, societate ce are obligativitatea refacerii străzilor unde a lucrat.

Rectifica

În aceste zile, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare al Primăriei asfaltează două străzi din zona centrală – Iosif Olaru și Dr. I. Sârbu – urmând ca de săptămâna viitoare echipe comune ale SPIR și Hidroconstrucția să intre cu asfaltarea pe Sebeșului, Splai Potoc, Kogălniceanu și mai apoi în zona sensului giratoriu din Țarinei și Eftimie Murgu.

„Pe Sebeșului intrăm de miercurea viitoare. La sensul giratoriu din Țarinei, SPIR rebordurează, se repară instalația electrică și apoi se poate asfalta ca să putem da drumul cum trebuie la circulație în zonă. Acolo trebuie lăsat să se taseze, trebuie pregătit pentru asfaltare. În toată zonă din jurul sensului trebuie frezat, ca să ne putem racorda cu asfaltul de ceea ce e asfaltat deja, altfel nu o să fie lucrare de calitate”, a declarat, pentru Jurnal de Caraș-Severin, viceprimarul Marius Isac.

Pe de altă parte, oficialii Hidroconstrucția spun că societatea face eforturi foarte mari să asfalteze în Caransebeș, în condițiile în care de 2 ani AquaCaraș nu i-a mai plătit nicio factură. „Noi facem eforturi imense ca să asfaltăm prin oraș, pentru că noi nu încasăm nimic, de 2 ani nu am încasat nimic de la AquaCaraș deși avem facturi emise. Acum știți cât costă asfaltul și noi luăm în fiecare zi 50 de tone, gândiți-vă pe lună cât ne costă. Și nici măcar nu știm dacă o să mai încasăm de la AquaCaraș, că odată dau faliment, de ne trezim cu buza umflată. Nu vă spun că doar Hidroconstrucția mai lucrează în Caransebeș, din 11 proiecte, și la Reșița, în rest, în celelalte orașe sunt suspendate lucrările de mai bine de 1 an. Inclusiv Uzina de Apă cea nouă din Caransebeș e suspendată, de aceea spun că noi facem niște eforturi financiare mari cu asfaltările”, a precizat și directorul Gheorghe Stanciu, de la Hidroconstrucția.

Pe lângă asfaltări, vor continua lucrările de introducere a canalizării pe strada Dâlmei, acolo unde cele două părți au convenit să se acționeze pe tronsoane mai mici.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Domogledul arde, dar ploua…
VALEA CERNEI - Ploaia a făcut ca intervenţia pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Parcul Naţional Domogled să [...] mai multe »
Gara din Herculane asteapta trenul cu bani europeni
CARAȘ-SEVERIN - Iar până vom circula în condiții decente pe calea ferată în România vom mai avea de aşteptat [...] mai multe »
Casa Judeteana de Pensii isi cauta casa!
REŞIŢA - Din cauza lipsei spaţiului, arhiva instituţiei a fost mutată la Doman, o măsură deloc comodă pentru [...] mai multe »
Doar tu poti spune NU
REȘIȚA - În ultimele zile, lumea nu mai suferă de sărăcie, nu mai vede nimeni topirea gheţarilor, apa puţină [...] mai multe »
12 calculatoare de la Enel
REŞIŢA - O asociaţie non-profit din judeţul Caraş-Severin va beneficia de 12 calculatoare prin proiectul „Toată [...] mai multe »
Parapetii se lasa asteptati
CORONINI - După cum ştiţi, ministrul Transporturilor a demis doi directori ce au avut în competenţă drumurile [...] mai multe »
Mocioalca: Alegerea Tudoritei Nicula in fruntea liberalelor, o mare victorie a PSD
CARAŞ-SEVERIN - Şi pentru că sâmbătă în viaţa politică a judeţului s-a întâmplat ceva mai mult decât [...] mai multe »
Tudorita Nicula, sefa liberalelor carasene
CARAŞ-SEVERIN - Organizaţia de femei PNL Caraş-Severin şi-a ales sâmbătă conducerea, cele aproape 100 de delegate [...] mai multe »
O femeie din Herculane a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,26
CARAȘ-SEVERIN - Este vorba de o șoferiță din Băile Herculane, care a căzut în plasa celor de la Rutieră în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou