Reactualizat la:

Hercule îşi schimbă „faţa“

Hercule îşi schimbă „faţa“
BĂILE HERCULANE – Încetul cu încetul lucrurile încep să se schimbe în staţiunea de pe Cerna.

Anul 2008 a fost unul plin de evenimente pentru localitatea Băile Herculane. Au avut loc alegerile locale, odată cu ele s-a schimbat şi primarul dar proiectele vechi continuă.

Lucrările la Blocul ANL şi la blocul de locuinţe sociale de pe str. Zăvoiului au continuat. Valoarea primului obiectiv se ridică la 36 de miliarde de lei vechi, iar în blocul de locuinţe sociale se investesc 39 de miliarde de lei vechi.

Locuitorii şi turiştii din staţiune cumpără legume şi fructe dintr-o piaţă modernizată şi, tot pe parcursul acestui an, a început şi ISPA. Chiar dacă nu cu lucrările propriu-zise, măcar pe hârtie. Proiectul de gestionare a deşeurilor încă mai are de aşteptat. Din păcate şi Centrul istoric al staţiunii, care e în paragină.

Printre aspectele pozitive ce trebuie menţionate se numără şi organizarea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Răchiei, precum şi numărul ridicat de turişti care au vizitat staţiunea.

Tot pe parcursul acestui an în Băile Herculane au continuat sau au fost finalizate lucrările la o serie de pensiuni şi hoteluri.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bomba de aruncator, gasita pe Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Descoperirea a fost făcută de muncitorii care lucrau la modernizarea infrastructurii de apă de pe artera [...] mai multe »
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
O sa aveti apa cand o sa vrea Popa!
REŞIŢA - Cine şi-a investit economiile sau banii de afaceri în terenuri pe la Kilometrul 7 sau 8 are parte de o [...] mai multe »
Marius Balean, director al Directiei de Tineret si Sport
CARAŞ-SEVERIN - Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al [...] mai multe »
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Garana. Oameni. Corturi. Caini. Jazz!
GĂRÂNA - Chiar dacă evenimentul s-a terminat acum câteva zile, niciodată nu este târziu să scrii despre jazz, [...] mai multe »
Se anunta masuri dure la spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Municipalitatea a comandat un audit din care să reiasă situația reală a unității spitalicești, dar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou