REȘIȚA – În prima etapă, echipa reșițeană întâlnește miercuri, 31 august, de la ora 17, pe HC Odorhei.
Echipa HC Adrian Petrea Reșița începe al doilea sezon consecutiv în Liga Națională de handbal masculin cu un meci pe teren propriu, în compania unui adversar puternic, HC Odorhei. Întâlnirea este programată miercuri, 31 august, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița.
Înaintea acestui meci, antrenorul Adrian Petrea este optimist și speră ca echipa sa să facă un joc bun la debutul în noul sezon competițional. „Sunt încrezător. Miercuri începe campionatul, parcurgem o nouă etapă a istoriei clubului nostru. Îmi doresc foarte mult să profităm de șansa pe care am avut-o la tragerea la sorți, aceea de a disputa primele două meciuri la Sala Polivalentă din Reșița, acasă la noi. Îmi doresc foarte mult să începem cu două victorii prima parte a campionatului, pentru că atunci vom avea un moral foarte bun, vom prinde încredere în noi că putem reuși lucrurile senzaționale pe care le-am dovedit și anul trecut. Din punctul meu de vedere, lotul se prezintă bine. Încă o dată mă declar satisfăcut că am reușit să păstrez în proporție de 98 la sută nucleul de anul trecut, un nucleu de care eu am fost foarte mulțumit și am fost apreciat pentru munca depusă de noi toți. Pentru că la primul an de participare în Liga Națională am reușit un rezultat foarte bun, o clasare pe locul opt. Anul acesta, într-adevăr, tindem la mai mult. Dacă anul trecut ne-am propus evitarea retrogradării, iar apoi a fost un obiectiv impus pe parcursul campionatului, anul acesta ne propunem de la bun început să accedem în primele opt echipe”, a spus Adrian Petrea.
Antrenorul echipei reșițene a făcut referire și la adversarul pe care îl va întâlni în prima rundă a sezonului și spune că mizează pe determinarea elevilor săi și pe presiunea pusă de publicul local:„Dacă analizăm echipele din Liga Națională, toate sunt puternice, prin prisma transferurilor realizate în această vară. Noi am participat la un turneu la Odorheiu Secuiesc, unde am simțit pe propria piele puterea acestei echipe, dar cred că nu le va fi ușor aici să câștige meciul, în fața unui public numeros și în fața unei echipe reșițene care va da totul pe teren, cu o determinare maximă.”
Partida HC Adrian Petrea Reșița – HC Odorhei va avea loc miercuri, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița. Vor arbitra bucureștenii T. Șerbu și A. Vasilescu. Observator: Z. Mesaros (Baia Mare).