Reactualizat la:

HC Adrian Petrea – Energia Targu Jiu, cu spectatori

HC Adrian Petrea – Energia Targu Jiu, cu spectatori
Scris de M.C. - REȘIȚA – Partida dintre HC Adrian Petrea Reșița și Energia Târgu Jiu, din etapa a XVIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin, va avea loc joi, 4 februarie, de la ora 18, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, cu spectatori.

Nu se știe însă dacă va fi impusă o limită în privința numărului de spectatori. După câteva zile de incertitudine, echipa reșițeană a primit acceptul de a se antrena în Sala Polivalentă și de a disputa aici meciul cu Energia Târgu Jiu. Consiliul Județean Caraș-Severin a informat atât echipa, cât și fanii, printr-un comunicat scurt postat pe pagina oficială de Facebook a instituției. „Meciurile și antrenamentele se vor desfășura în Sala Polivalentă din Reșița conform celor convenite cu conducerea echipei masculine de handbal Handbal Club Adrian Petrea“, se arată în comunicat. În aceste condiții, oficialii clubului au anunțat că biletele pentru acest meci vor fi puse în vânzare joi, de la ora 15, la Sala Polivalentă, precizând și că îi așteaptă pe fani în număr mare să-i susțină în meciul important de joi seara.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Resita si-a aflat adversarele
REȘIȚA - Federația Română de Fotbal a stabilit ţintarul Ligii a 3-a, iar CSM Școlar Reșița și-a aflat [...] mai multe »
Weekend cu mult sport in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN -Tenis, mountain bike, semimaraton, cros și fotbal. Aceasta este oferta sportivă la acest final de [...] mai multe »
CSM Resita, amical in familie
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 15 august, un nou joc de pregătire, iar de această dată, [...] mai multe »
Fotbalist de la CSM Resita, implicat in accidentul de la Brebu
REȘIȚA - Cătălin Mierlici, tânărul de 19 ani, care evoluează pentru CSM Școlar Reșița, a fost implicat în [...] mai multe »
Laura Rus, in primele 55 de jucatoare ale lumii
CARAȘ-SEVERIN - Laura Rus, atacantul naționalei și al clubului italian Hellas Verona și Andreea Părăluță, [...] mai multe »
Inotatorii resiteni, remarcati in Serbia
REȘIȚA - Clubul Sportiv Școlar Reșița a participat săptămâna trecută cu 11 înotători la Cupa „Dolphin”, [...] mai multe »
Laura Rus, scouter pentru ACS Banat Girls
REȘIȚA - Pe lângă postul de atacant în Seria A, la Hellas Verona, internaționala din Bocșa va fi și scouter [...] mai multe »
Participare numeroasa la Traversarea lacului Valiug
REȘIȚA - A X-a ediție a competiției sportiv-recreative „Traversarea lacului Văliug” a avut loc sâmbătă, 11 [...] mai multe »
Bronz obtinut de pugilistul Gerhardt Lehner
REȘIȚA - Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița, Gerhardt Lehner, a avut o evoluție meritorie la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou