Reactualizat la:

Happy Singh nu mai vrea sa fie director medical

Happy Singh nu mai vrea sa fie director medical
Scris de R.M. - CARANSEBEŞ – La doar o lună de zile după ce a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, doctorul Happy Singh vrea să demisioneze. Medic specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Singh a invocat probleme personale în decizia sa.

Primarul Felix Borcean a declarat că a luat act de intenția doctorului Singh și că a discutat cu acesta, în încercarea de a-l convinge să revină aspura demisiei. „Doctorul Singh și-a manifestat intenția de a demisiona. Ulterior am purtat niște discuții cu dumnealui, am încercat să-l conving să rămână și, deocamdată, situația este în stand-by. Motivele demisiei sunt personale, nu mi-a precizat alte motive. Demisia a fost doar din funcția de conducere, cea de director medical, dar eu sper că, finalmente, se va răzgândi și vom păstra această echipă de conducere. Demisia domniei sale nu are legătură cu problemele financiare ale spitalului, cu siguranță nu”, a spus primarul Caransebeșului.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Octavian Dena, noul manager al Spitalului din Caransebes
CARANSEBEŞ - Miercuri, la ora 11, fostul director al SC Caromet a semnat contractul de management pentru unitatea [...] mai multe »
Satul din tinutul morilor va arata ca in poveste
EFTIMIE MURGU - Mai multe case din Eftimie Murgu vor deveni, alături de mori, obiective de atracţie turistică. Asta [...] mai multe »
Aniversarea Regiunii de Dezvoltare Vest la Resita
REȘIȚA - Cei 20 de ani de activitate în sprijinul dezvoltării regionale au fost sărbătoriţi marţi, în sala de [...] mai multe »
Apa va curge si la robinetele din Bautar
BĂUŢAR - În 2019, comuna de pe Valea Bistrei îşi propune să se alinieze la condiţiile de trai demne de secolul [...] mai multe »
Popa vrea trupe de talie mondiala la Resita
REŞIŢA - Administraţia locală pregăteşte înţelegeri cu nume adevărate, de peste hotare, care să facă [...] mai multe »
Cinema Dacia va rasuna a spectacol
REŞIŢA - Sala Cinematografului „Dacia“ se dovedeşte încă o dată neîncăpătoare pentru publicul care s-a [...] mai multe »
Toma George Maiorescu a fost aniversat in SUA
REȘIȚA - Nonageriatul ilustrului poet, născut la 8 decembrie 1928 în Reşiţa, a constituit un prilej pentru [...] mai multe »
Prisacarii n-au loc in targurile de Craciun
CARAŞ-SEVERIN - Asta din cauză că producătorii tradiţionali cu produse montane nu-şi pot expune produsele decât [...] mai multe »
Hotararea de Guvern pentru Semenic este gata
REŞIŢA - Unul dintre cele mai importante proiecte de turism din Caras-Severin este cel privind dezvoltarea zonei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou