Reactualizat la:

Handbaliştii, succese amicale

Handbaliştii, succese amicale
REŞIŢA – U.C.M.R. – C.S.M. Oradea 37-23 (18-11) şi 36-32 (19-14), în cele două teste, din „Polivalentă“.

 (1 comentariu)

Rectifica

Elevii antrenorilor Gligore Czari şi Eremia Pârâianu au susţinut, la finele săptămânii recent încheiată, două partide de verificare, în compania bihorenilor de la C.S.M. Oradea, formaţie nou-promovată în Liga Naţională de handbal.

În primul meci, disputat vineri seară, U.C.M. Reşiţa s-a impus lejer, cu 37-23 (18-11). Dar, diferenţa ar fi fost mult mai mare dacă, pe de-o parte tehnicienii reşiţeni nu ar fi rulat tot lotul de jucători şi nu ar fi folosit mai multe formule de echipă, rulând şi cei trei portari, fiecare evoluând câte 20 de minute. Iar pe de altă parte, dacă localnicii nu ar fi avut unele momente de relaxare, menajându-şi parcă partenerii de întrecere.

Ucemeriştii au condus pe tabela de marcaj încă din primul minut şi, odată cu scurgerea timpului, şi-au mărit avantajul: 5-1 (min. 7), 9-4 (min. 15), 18-11 (min. 30).

În repriza secundă, ostilităţile au avut aceeaşi desfăşurare, cu precizarea că reşiţenii au fost mai productivi pe final de joc, şi pe fondul căderii fizice a orădenilor. Astfel, în minutul 56 tabela arăta 34-20, adică diferenţa de goluri cu care s-a şi încheiat întâlnirea.

A doua zi, sâmbătă, 7 august, de la ora 11.00, cele două combatante şi-au disputat revanşa. A fost un joc mult mai echilibrat, fiindcă U.C.M. Reşiţa a forţat doar atunci când avea nevoie de o diferenţă liniştitoare. La pauză a fost 19-14, finalul întâlnirii aparţinând, într-un fel, bihorenilor, care au revenit la 32-36, de la 22-30.

În cele două confruntări, antrenorii Gligore Czari şi Eremia Pârâianu au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Szabo, Antonaru, Irimuş – Tucanu, Cuciula, Rohozneanu, Ghionea, Georgescu, Pârâianu, Petrea, Irimescu, Djordjevic, Fenici, Vujadinovic, Grozăvescu, Vulpe şi Stan. Cu precizarea că în partida a doua Alexandru Vulpe a evoluat la C.S.M. Oradea.

Au lipsit Tiberiu Popovici, convocat la reprezentativa de tineret a României, şi Alexandru Stamate, indisponibil datorită unei răceli.

Marius Moraru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou