REȘIȚA – Pentru promovarea handbalului juvenil și descoperirea de noi talente, Federația Română de Handbal a inițiat din acest an o întrecere inedită la nivelul juniorilor III, „Cupa selecționatelor de serie“.
În fiecare din cele 12 serii ale Campionatului Național de Handbal al Juniorilor III au fost desemnați câte doi antrenori care să se ocupe de selecționarea jucătorilor. În Seria G, din care fac parte și cele două echipe ale Academiei HC Adrian Petrea Reșița, de selecții s-au ocupat chiarAdrian Petrea, precum și Mirela Cîtu, de la Școala Nr. 7 Timișoara.
Întrecerea va avea loc în perioada 11-15 martie, la Sfântu Gheorghe. Din selecționata Seriei G vor face parte și câțiva handbaliști ai Academiei HC Adrian Petrea: Claudiu Melen, Marius Negru, Antonio Gârban, Denis Barbu, Ralph Pătru, Petru Boșca, Snezan Radosavlevici și Patrick Mustață. Alături de reșițeni au mai fost selecționați Andrei Maiorovits, Aurelian Ciobanu (ambii de la LPS Banatul Timișoara), Denis Doroiman, Narcis Bostan, Dumitru Manea, Raul Andrici (toți de la Școala Nr. 7 Timișoara) și Teofil Oancea (Politehnica Timișoara).
Acești sportivi pot fi văzuți la finele acestei săptămâni chiar la Reșița, cu ocazia celui de-al V-lea turneu din Seria G a Campionatului Național de Handbal al Juniorilor III. Întrecerea este programată în perioada 6-8 martie, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.