Reactualizat la:

Handbalistii de la Traian Vuia au remizat cu liderul

Handbalistii de la Traian Vuia au remizat cu liderul
REŞIŢA – Liderul neînvins al Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor I, Seria D, echipa Unirea Sânnicolau Mare, nu s-a putut impune la Reşiţa, în partida cu formaţia locală a Liceului Teoretic Traian Vuia.

Rectifica

Handbaliştii reşiţeni, pregătiţi de profesoara Carmen Dumitru, au făcut un meci bun şi au avut chiar marea şansă de a-şi trece în cont ambele puncte ale confruntării cu liderul seriei. Partida a fost una destul de echilibrată, dar, cu puţină atenţie în ultimele secunde de joc, Traian Vuia putea obţine victoria.

La scor egal, 25-25, reşiţenii au avut atacul şi marea şansă de a înscrie golul care să aducă prima înfrângere pentru formaţia din Sânnicolau Mare. S-a încheiat în cele din urmă egal, 25-25, dar este un punct muncit şi meritat pentru Liceul Teoretic Traian Vuia, pentru că, până la urmă, gazdele au jucat împotriva liderului, care avea punctaj maxim până la acel moment.

Apărarea a mers foarte bine, în poartă Andy Sămînţă a avut intervenţii salvatoare, însă pe atac reşiţenii nu au fost la fel de inspiraţi. De partea cealaltă, handbaliştii din Sânnicolau Mare au ştiut să profite de slăbiciunile reşiţenilor, ajutaţi pe alocuri şi de unele decizii ale arbitrilor, care i-au menţinut pe oaspeţi în joc.

Antrenorul Slobodan Lavrenski s-a declarat mulţumit de rezultat, întrucât nu a pierdut la Reşiţa, considerată o forţă în handbalul juvenil românesc. În clasamentul Seriei D, după nouă etape Unirea Sânnicolau Mare se menţine lider, cu 17 puncte, urmată de CSS Sibiu, cu 14 puncte, LPS Banatul Timişoara, cu 12 puncte, Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa, cu 11 puncte, LPS Tg. Jiu, cu 7 puncte, CSS Craiova, cu 4 puncte, LPS Arad şi CSS Drobeta Turnu Severin, ambele cu câte două puncte.

Liceul Teoretic Traian Vuia: Andy Sămînţă, Ştefan Ciurea – David Raţiu (7 goluri), Marius Dîscă (6), Robert Rugaci (4), Laurenţiu Bolcu (3), Alexandru Ion (2), Cristian Haţegan (1), Zoltan Varga (1), Sergiu Lazics (1), Răzvan Miclăuş, Robert Mladin, Răzvan Bosică.

Carmen Dobre



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Prima înfrângere a venit în etapa a IV-a! Doană: Am pierdut pe greșeli personale!
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 24 august, scor 0-1, partida din deplasare cu Daco-Getica. mai multe »
Venus Caransebeș, după 45 de ani!
CARANSEBEȘ - Luna august reprezintă un moment plăcut în istoria fotbalului din cartierul caransebeșean Pipirig, [...] mai multe »
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou