Reactualizat la:

Handbalistii, ca profesionisti

Handbalistii, ca profesionisti

REŞIŢA – Confruntarea cu Dinamo Municipal Braşov, din etapa a XXV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin a marcat despărţirea elevilor antrenorului Gligore Czari de suporteri, fiindcă în ultima rundă vor evolua la Universitatea Transilvania Cluj-Napoca.

Rectifica

A fost una emoţionantă, după o victorie confortabilă, scor 33-22 (16-9), cele două puncte asigurându-i UCM HC Caraş-Severin locul al IV-lea, în clasament. Şi, deci, o nouă participare în cupele europene. Dar şi încă o dovadă a profesionalismului jucătorilor care au rămas… Dar şi al unora care doresc să se întoarcă. Dacă Reşiţa va avea, în continuare, stabilitate, prin susţinerea Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

După întâlnirea cu braşovenii, antrenorul Gligore Czari a avut un zâmbet mai adevărat. Pentru că a traversat o perioadă extrem de grea, iar acum, împreună cu băieţii şi-a realizat obiectivul, participarea în cupele europene: „După cum aţi văzut a fost un meci la discreţia noastră. Am încercat, în primul rând să câştigăm jocul, de o manieră categorică, şi apoi să facem şi puţin spectacol pentru publicul nostru cald, care a fost întotdeauna alături de noi. Chiar dacă a fost mai puţină lume în sală, cei care au fost ne-au rămas fideli. Îmi pare rău de Tudor Marta, pentru accidentare. Sper să nu fie ceva grav. Atât pentru el, cât şi pentru echipă“.

La conferinţa de presă, de după joc, a participat, în absenţa lui Ionel Ene, antrenorul echipei Dinamo Braşov, jucătorul Bogdan Voica: „Din punctul meu de vedere nu ar fi prea multe de spus. Aşa după cum s-a văzut a fost un meci fără istoric. Am întâlnit o echipă a Reşiţei destrămată, dar cu jucători de excepţie, bine fixaţi pe posturi. La noi s-a văzut mult mai mult uzura, fiindcă am beneficiat de un lot restrâns. Nu suntem o echipă lungă, cum se spune în limbaj handbalistic. În plus, faptul că am evitat retrogradarea a dat jucătorilor o anumită linişte“.

Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou