Reactualizat la:

Handbaliştii au pierdut frumos

Handbaliştii au pierdut frumos
REŞIŢA – Sala Polivalentă a găzduit vineri seară, de la ora 20, partida dintre U.C.M. H.C. Caraş-Severin şi H.C. Odorhei, meci contând din cadrul etapei a XIV-a, prima a returului Ligii Naţionale de handbal masculin. Din păcate, prima partidă a HC Caraş-Severin s-a încheiat cu un eşec, 24 – 26.

 (93 comentarii)

S-au întâlnit ocupantele primelor două locuri ale clasamentului, la finalul turului. În ciuda problemelor şi frământărilor din ultimele zile, fără 11 dintre jucătorii cu care s-a pornit la drum în actuala ediţie de campionat, formaţia reşiţeană a reuşit să le dea oaspeţilor o replică surprinzător de bună.

Din păcate, atitudinea elevilor antrenorului Gligore Czari, cu un joc până la sacrificiu, încurajaţi de o sală arhiplină, cu suporteri entuziaşti, care au creat o atmosferă infernală, nu s-a materializat şi pe tabela de marcaj, cedând la două goluri diferenţă, 24-26 (11-14).

Dar, au fost foarte aproape de un rezultat pozitiv, trecând „milimetric“ pe lângă o remiză, în ultimele secunde ale confruntării. Oricum, au fost aplaudaţi de publicul spectator la scenă deschisă şi după cele 60 de minute de joc. Regrete pentru înfrângere, una cu gust de victorie, felicitări pentru maniera în care au abordat meciul!
 
Marius Moraru

Rectifica



Comentarii 93

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou