Echipa de handbal a Reșiței a înregistrat sâmbătă a doua victorie din actuala ediție de campionat. Elevii lui Adrian Petrea au învins într-o manieră entuziasmantă pe Dunărea Călărași, la o diferență de zece goluri, conturată în repriza secundă. Handbaliștii reșițeni s-au dezlănțuit în ultimul sfert de oră și au făcut spectacol. Victoria a venit ca un frumos cadou pentru căpitanul echipei, Mihai Rohozneanu, care joacă din 2004 pentru Reșița, indiferent că a fost vorba despre UCM, HC Caraș-Severin sau, mai nou, HC Adrian Petrea. Ajuns la 32 de ani, coordonatorul de joc al echipei reșițene speră să mai prindă încă multe meciuri în prima ligă alături de colegii săi.
„Vreau să-mi înclin capul în fața elevilor mei. Diferența a făcut-o dorința și determinarea mai mare decât a echipei din Călărași. Sper ca în continuare să ținem același ritm și să avem aceeași dorință de victorie. Vreau să-mi felicit echipa, vreau să felicit publicul. Am jucat contra unei echipe valoroase cu jucători buni. De aceea gustul victoriei e de două ori mai dulce, atunci când câștigi în fața unei echipe mai bine clasate sau mai bine cotate decât a noastră”, a spus antrenorul Adrian Petrea.
HC Adrian Petrea Reșița: Tevzadze, Drăghici – L. Ignat (5 goluri), Trifkovic (4), Turcu (3), Vaidasigan (3), Pârvan (3), Rohozneanu (3), Bahan (2), Huta (2), Dospinescu (2), Giotoiu, Starchenko, Heimbach, Popovici, Pîrîianu.
Foto: Facebook Handbal Club Adrian Petrea
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro