Reactualizat la:

Handbalistele sunt pregatite de noul sezon

Handbalistele sunt pregatite de noul sezon
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Handbalistele de la CS Universitatea Reșița au participat la sfârșitul săptămânii trecute la un turneu amical desfășurat la Baia Mare. La această competiție de verificare au concurat, pe lângă CSU Reșița, alte patru echipe: Crișul Chișineu Criș, Clubul Sportiv Școlar Viitorul Cluj, o echipă de junioare din Ucraina și o altă formație de junioare din Baia Mare.

Meciurile pe care le-au disputat în acest turneu au fost ultimele pentru handbalistele pregătite de Cristian Busuioc, înainte de începerea sezonului competițional 2018/2019. La fel ca și la masculin, Federația Română de Handbal a împărțit campionatul Diviziei A în patru serii. CSU Reșița a fost repartizată în Seria D, împreună cu formațiile: CSU Oradea, Crișul Chișineu Criș, CSM Târgu Mureș și CSU de Vest Timișoara. Sistemul de desfășurare a competiției va fi de două ori tur-retur, iar ocupantele primelor două locuri vor participa ulterior la două turnee semifinale. După aceste competiții, se va disputa un ultim turneu în care se vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională. Locurile 1 și 2 vor promova, în timp ce locurile 3 și 4 vor juca barajul pentru promovare cu ultimele două echipe clasate din Liga Națională.

„Acest turneu ne-a fost util în vederea începerii noului sezon competițional. Deocamdată au fost publicate de către FRH doar grupele și așteptăm să apară și programul de desfășurare a jocurilor din Divizia A”, a declarat Cristian Busuioc, antrenorul reșițencelor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița dispută primul amical de pe teren propriu
REȘIȚA - După ce a jucat toate partidele amicale de până acum în deplasare, CSM Reșița va disputa miercuri, 24 [...] mai multe »
Iubitorii fotbalului sunt chemați la Storia del Calcio
REȘIȚA - Președintele ACS Banat Girls Reșița, Daniel Surdu, cheamă iubitorii fotbalului masculin și feminin să [...] mai multe »
Luptătorii reșițeni, rezultate bune la Naționale
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au reușit să obțină rezultate bune la Campionatul Național de lupte seniori, iar [...] mai multe »
Patricia Țig pierde finala, dar reintră în Top 300 WTA
CARANSEBEȘ - Caransebeșeanca n-a reușit să treacă în finala de la BRD Bucharest Open de Elena Rybakina [...] mai multe »
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou