Reactualizat la:

Handbalistele revin la Sala Polivalenta

Handbalistele revin la Sala Polivalenta
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reșița a efectuat un stagiu de pregătire la Năvodari.

Rectifica

S-a încheiat și stagiul de pregătire al fetelor de la CS Universitatea Reșița de la Năvodari, iar în perioada imediat următoare se vor pregăti în Reșița, la Sala Polivalentă și în sala de forță a Universității Eftimie Murgu. Cantonamentul de la mare a avut o durată de o săptămână, iar antrenorul Cristian Busuioc s-a declarat mulțumit de prestația handbalistelor din această perioadă grea, cu două antrenamente fizice pe zi. De la Universitatea Reșița au plecat în această vară Irina Munteanu și Alexandra Mihai, iar Diana Boriceanu este primul transfer realizat de echipa reșițeană până în acest moment.

A fost un stagiu de pregătire foarte bun pentre fete, ne-am încărcat bateriile și mă bucur că nu au fost probleme de lot în acest cantonament. Toate handbalistele s-au întors acasă sănătoase, programul de pregătire a decurs normal și eu sunt foarte mulțumit de cum au răspuns fetele la antrenamentele din această perioadă de pregătire. Din această săptămână vom începe pregătirea specifică cu antrenamente la Sala Polivalentă, dar vom lucra și în sala de forță a Universității Eftimie Murgu din Reșița. Încă nu am stabilit niciun joc amical, dar cel mai probabil, spre sfârșitul lunii august vom efectua și câteva meciuri amicale. Suntem în discuții cu câteva jucătoare pe care noi dorim să le achiziționăm pentru a ne întări lotul pentru noul sezon competițional. Pot să spun că ne-am înțeles cu Diana Boriceanu și cu siguranță ne vom baza pe ea în meciurile din campionat”, a declarat Cristian Busuioc.

Lotul formației reșițene din acest cantonament de la Năvodari a fost format din: Delia Roman, Alexandra Popescu, Andra Ioța, Bianca Dospinescu, Adriana Voina, Alina Cristea, Raluca Buia, Alexandra Dinu, Gianina Iung, Beatrice Kovari, Claudia Baldovin, Andrada Stamin, Cătălina Dumitrescu, Diana Boriceanu și Alexandra Bucur.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Daniela Bereanu, convocata la lotul national
REȘIȚA - Daniela Bianca Bereanu, sportiva inclusă în ultimii ani în topurile cărășene la secțiunea speranțe [...] mai multe »
Octavian Benga: Am hotarat sa renunt!
REȘIȚA - Octavian Benga a demisionat din funcția de antrenor al echipei CSM Școlar Reșița din cauza rezultatelor [...] mai multe »
Memorialul Ioan Schuster si-a desemnat castigatorii
REȘIȚA - Memorialul „Ioan Schuster” la înot, ajuns la ediția a VIII-a, a avut loc la finalul săptămânii [...] mai multe »
CSU Resita, prima victorie din retur
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc s-au impus duminică, 21 octombrie, cu scorul de 32-22 (16-10), în [...] mai multe »
Caransebesul si Lupacul, derby nedecis in Liga a IV-a
CARANSEBEȘ - Derby-ul Ligii a IV-a s-a disputat duminică, 21 octombrie, când Viitorul Caransebeş a întâlnit-o, pe [...] mai multe »
Handbalistii defileaza in Divizia A
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan și Mihai Rohozneanu s-au impus și în deplasarea de la CS Universitar [...] mai multe »
Octavian Benga: Nu meritam sa castigam!
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a tras concluziile după semieșecul cu FC Avrig, iar viitorul său pe banca [...] mai multe »
Un egal cat o infrangere pentru Resita
REȘIȚA - CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de sâmbătă, 20 octombrie, cu FC Avrig, într-un [...] mai multe »
Memorialul Ioan Schuster, editia a VIII-a
REȘIȚA - Concursul de înot masters, Memorialul „Ioan Schuster”, va avea loc sâmbătă, 20 octombrie și [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou