Reactualizat la:

Handbal la cote… infernale

Handbal Handbal
OSIJEK – Elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari au trăit o experienţă extrem de dură, cu final fericit. „Totul este bine când se termină cu bine“. Aşa spune un proverb, care de această dată este perfect valabil. 

Rectifica

Partida dintre RK Elektromodul Osijek şi U.C.M. Reşiţa se pare că a dat o serie de emoţii atât pe banca tehnică, cât şi în tribune, pentru cei 23 de membri ai galeriei reşiţene, prezentă în Croaţia pentru a-şi încuraja echipa favorită.

Zece minute dramatice
Chiar dacă a fost un drum lung şi obositor, chiar dacă am ajuns la Osijek cu şase ore înaintea începerii partidei, handbaliştii reşiţeni au fost încurajaţi pe toată durata ei, de către galerie, deşi publicul prezent în sală, net superior, şi-a încurajat frenetic echipa favorită (RK Elektromodul). Deşi reşiţenii au plecat din start cu un avans de şapte goluri, se părea că gazdele puteau întoarce în orice clipă scorul în favoarea lor. Prima dată când cele două formaţii erau la egalitate de scor, s-a produs în minutul 35, când Pasic a marcat golul egalizator.

S-a mai consemnat scor de egalitate în minutul 40 (19-19) şi în minutul 45, când scorul era 22-22. Echilibrul s-a rupt însă în minutul 50, când croaţii au marcat cinci goluri consecutive fără a primi vreunul, diferenţă de goluri menţinută până în minutul 57, la scorul de 31-26. Gazdele mai aveau nevoie de trei goluri pentru ca să acceadă în sferturile Challenge Cup.

Au mai reuşit însă să marcheze de două ori, pentru 32-36, respectiv 33-26, până în ultimele 50 de secunde ale partidei, moment în care ucemeriştii, aflaţi în posesia mingii, au menţinut balonul printr-un atac prelungit, posesie care nu a fost însă materializată cu gol. Ultimele trei secunde au regăsit croaţii în posesia mingii, dar fluierul arbitrului a stabilit scorul final al meciului, 33-26, rezultat în urma căruia formaţia antrenată de Omer Aihan şi Gligore Czari se duce mai departe în cupele europene.

Camelia Giuca



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Voința Lupac întâlnește CS Hunedoara
CARAȘ-SEVERIN - Campioana județului Caraș-Severin, Voința Lupac, va juca miercuri, 14 august, de la ora 17:30, pe [...] mai multe »
Banat Girls, din nou în iarbă
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au reluat luni, 12 august, pregătirea în vederea participării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou