Reactualizat la:

Handbal banatean, pe Barzava

Handbal banatean, pe Barzava
REŞIŢA – Duminică, de la ora 11, CS Caraş-Severin – Politehnica Timişoara, în Liga Naţională.

Rectifica

Campionatul ediţiei 2013/2014 a Ligii Naţionale de handbal masculin se va relua duminică, 8 decembrie, după o scurtă pauză de două săptămâni. În etapa I a returului, CS Caraş-Severin va primi vizita formaţiei Politehnica Timişoara. Cu alte cuvinte, iubitorii handbalului vor avea parte de un derby al Banatului, care, de fiecare dată, anticipăm că va fi la un nivel spectacular pe măsură.

Mai ales că timişorenii vor dori să-şi ia revanşa, după înfrângerea din tur, când elevii antrenorului Aihan Omer s-au impus cu scorul de 23-22. Şi, din acest punct de vedere, pe lângă membrii galeriei CS Caraş-Severin sunt aşteptaţi cât mai mulţi suporteri, fiindcă localnicii au nevoie, mai mult ca oricând, de susţinerea tribunelor, având în vedere perioada delicată prin care trec. Din fericire, Tudor Marta va reveni la meciul cu Timişoara. Dar, din păcate, tânărul Nicuşor Negru, una dintre marile speranţe ale clubului, a hotărât să părăsească echipa, tocmai acum când era mare nevoie de aportul său. După memoriul depus, a optat pentru C.S.M. Bucureşti.

„N-am avut prea multe de făcut în această pauză, decât să ne pregătim şi să încercăm să-i recuperăm pe o parte dintre jucătorii accidentaţi, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Marta şi Vaidasigan sunt pe un drum bun, cu o recuperare spre bine. Şi, aşteptăm ca vacanţa de sărbători să ne aducă un an nou mai bun. Să încercăm să recuperăm din puncte şi să completăm lotul. Pentru că returul va fi unul de foc şi noi mizăm foarte mult pe meciuri şi pe punctele puse în joc. Deoarece turul nu a fost unul favorabil. Mă refer la accidentări şi la multe ghinioane. Avem întâlnirea cu Politehnica, o partidă foarte dificilă, pe care, de fiecare dată, noi am abordat-o cu o concentrare maximă. Am avut o evoluţie foarte bună în tur, la Timişoara, unde am câştigat. Acum, presiunea este mult mai mare. Dar, aşa cum ne ştiţi, jucătorii care vor intra în teren, împreună cu mine şi cu cei care vor fi pe bancă, vom juca la sacrificiu. Singurul lucru care ne-a mai rămas este să dăm totul din noi, pentru a onora acest derby al Banatului”.

Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou