Reactualizat la:

Gustul amar al unei victorii

Gustul amar al unei victorii
REŞIŢA – U.C.M.R. – Trimo Trebnje 32-30 (24-15), în manşa a doua a turului trei al Cupei E.H.F.  | UCMR - Trimo Trebnje 2 22.11.2009

 (12 comentarii)

Rectifica

Din păcate, echipa reşiţeană a ratat calificarea în faza următoare a Cupei E.H.F. Elevii antrenorilor Aihan Omer, aflat în tribună, şi Gligore Czari, pe banca tehnică, nu au reuşit să remonteze diferenţa de patru goluri cu care au cedat în Slovenia (28-32).

Aceasta pentru că, în general, jocul lor a lăsat de dorit, cu breşe în defensivă şi fără prea multe soluţii pe semicercul advers. În aceste condiţii, în prima repriză, din minutul 4, oaspeţii au condus mai tot timpul pe tabela de marcaj, cu câteva excepţii: 4-2 (min. 5), 6-4 (min. 11), 8-6 (min. 16). Astfel, localnicii au fost nevoiţi să alerge după egalare, pe care au reuşit-o în minutul 18 (8-8), au trecut în avantaj, în minutul 20 (9-8), au avut chiar 11-9, în minutul 22. Pe finalul reprizei, echipa vizitatoare are o revenire spectaculoasă. Şi, nu numai că restabileşte egalitatea la 11-11 (min. 23), dar ajunge la 14-11 (min. 28). Replica U.C.M.R. nu se lasă aşteptată, şi se intră la cabine cu 14-15.

Cei circa 1000 de spectatori prezenţi în tribune sperau în capacitatea favoriţilor lor de a întoarce rezultatul şi de a obţine calificarea. În minutul 35, tabela arăta 18-17, dar, în continuare, gazdele nu reuşeau să se detaşeze. Ultimele 20 de minute aveau să atingă cote dramatice, odată cu scurgerea timpului: 23-21 (min. 42), 23-24 (min. 45), 26-24 (min. 50), 28-25 (min. 52), 29-26 (min. 54), 31-28 (min. 58). Şi, s-a încheiat 32-30.

U.C.M. Reşiţa: Damjanovic, Antonaru – Butulija (9 goluri), Irimescu (5), Tucanu (4), Petrea (4), Pasic (2), Pârâianu (2), Grozăvescu (2), Fenici (2), Cuciula (1), Ciubotariu (1), Rohozneanu, Pancu.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 12

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Prima înfrângere a venit în etapa a IV-a! Doană: Am pierdut pe greșeli personale!
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 24 august, scor 0-1, partida din deplasare cu Daco-Getica. mai multe »
Venus Caransebeș, după 45 de ani!
CARANSEBEȘ - Luna august reprezintă un moment plăcut în istoria fotbalului din cartierul caransebeșean Pipirig, [...] mai multe »
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou