Reactualizat la:

Gunoiul Resitei va arde si buzunarele

Gunoiul Resitei va arde si buzunarele
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – Veşnicele autoaprinderi de pe dealurile Reşiţei nu vor mai arde doar gunoiul, ci şi buzunarele cetăţenilor.

 (1 comentariu)

Rectifica

Aleşii urbei au decis, în premieră pentru Reşiţa, spun ei, majorarea tarifului la gunoi. Nu este vorba despre clasicele subvenţii majorate la fiecare câteva luni, ci despre banii plătiţi direct de reşiţeni.

„Cei de la Brantner, din 2011, nu au avut nicio majorare pe preţ la gunoiul menajer, spunea primarul Ioan Popa. Şi având în vedere că sunt trei variabile importante în acest serviciu – salariile, combustibilul şi inflaţia –, am hotărât să le acceptăm solicitarea făcută deja de aproape un an, de a le creşte puţin tarifele pentru persoane fizice şi juridice. Însă, din punctul meu de vedere, e o chestiune provizorie până când proiectul de la Lupac va fi finalizat şi vom trece cu gunoiul la o altă companie“.

În acel moment, e posibil să existe schimbări de tarif, însă diferenţa nu va fi observată de cetăţeni. Edilul a explicat: „În primul rând e posibil să scadă subvenţiile, pentru că noi plătim costul mare care nu este astăzi la cetăţean. Costul mare este subvenţia pe care Primăria o acordă – bineînţeles tot din banii reşiţenilor, însă e o sumă pe care nu o vede fiecare în buzunarul său – pentru transportarea gunoiului de aici până la Oradea. Este aproape hilar să duci gunoiul 300 de kilometri de la Reşiţa la Oradea. Dacă acest lucru se va face aici, la 8-10 kilometri, până la Lupac, cu siguranţă tarifele vor scădea“.

Primarul municipiului a precizat că, la ora actuală, subvenţia acordată operatorului este undeva la 130 de lei pe tona de deşeuri, şi că este optimist vizavi de tarife deşi, potrivit administraţiei judeţene, acest serviciu se va scumpi când va fi dat în folosinţă deponeul de pe Dealul Lupacului, obiectivul fiind unul nou, mai modern, mai eficient şi, evident, mai costisitor. „Discutăm despre cât plătim noi la Oradea, acum, la deponeu, că acceptă să ni-l ia, şi cât vom plăti la Reşiţa sau la Lupac că acceptă să ni-l ia. Dar, independent de aceste sume, că sunt un pic mai mari sau nu, scade totuşi costul celor 300 de kilometri de transport“.

Potrivit noii liste de tarife, începând din decembrie, fiecare familie va scoate din buzunar, lunar, câte 8,82 de lei pe persoană, faţă de vechiul tarif de 7,81 de lei, iar firmele şi instituţiile – câte 88,18 lei pe metrul cub de gunoi, faţă de 78,35 de lei.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Noi, liberalii, suntem asa mai vulcanici si patimasi!
CARAŞ-SEVERIN - Cam aşa justifică şeful PNL Caraş-Severin demisiile liberalilor reşiţeni, în frunte cu Nelu [...] mai multe »
Casa in flacari, la Lupac
LUPAC - Două echipaje de pompieri militari reșițeni au intervenit, luni, în stingerea unui incendiu izbucnit la o [...] mai multe »
Nelu Popa a demisionat din Biroul Judetean al PNL
REŞIŢA - Printr-un comunicat trimis redacţiei, primarul Reşiţei şi-a anunţat demisia din toate funcţiile [...] mai multe »
Ne luptam cu ani si ani de indiferenta!
BĂILE HERCULANE - Tinerii care încearcă să restaureze Băile Neptun s-au săturat de indiferența autorităților [...] mai multe »
Doua incendii in doua minute
REŞIŢA - Au fost afectate un autoturism implicat într-un accident şi o locuinţă, ambele din Reşiţa. mai multe »
Veniti in Caras! Aici avem liniste si siguranta!
CARAŞ-SEVERIN - Cam asta ar fi una din concluziile ce le putem trage după raportul pe anul trecut, trimis redacţiei [...] mai multe »
Borcean nu accepta cresterea tarifului la gunoi
CARANSEBEŞ - Primarul Caransebeșului consideră inoportună o majorare a tarifelor la gunoi pentru locuitorii [...] mai multe »
Primarul Resitei ne asigura ca pana vin tramvaiele, va fi gata linia
REŞIŢA - Chiar dacă achiziţia se face prin Ministerul Dezvoltării, nu este vorba despre vreo mărinimie a [...] mai multe »
Viata nu e doar o intrebare
REȘIȚA - Se spune că nu putem trăi fără explicaţii, indiferent că le cerem sau le dăm. Şi, de multe ori, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou