Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – La târgul de toamnă al gugulanilor, am întâlnit oameni care pun pasiune în ceea ce fac şi sunt dispuşi să o dea mai departe

Poveşti despre ore de muncă şi satisfacţii mărunte dar care te ajută să mergi mai departe, poveşti pe care merită să le descoperiţi personal. Am întâlnit în cele cinci zile de târg producători si meştesugari care farmecă prin zâmbetul natural, prin orele de muncă pentru a realiza lucruri mici şi de migală, şi cărora ochii li se luminează atunci când îi întrebi de arta ori munca lor. Unul dintre aceştia este Moise Godean, din Belinţ, unul din veteranii pieţei din Caransebeş, premiat de altfel la această ediţie pentru longevitatea şi pentru produsele cu care se prezintă în faţa cumpărătorilor.

Nenea Moise, mic de statură dar ager în gândire, vine la gugulani încă de pe vremea când piaţa însemna doar câteva mese în aer liber. A lucrat în fabrică, la Timişoara, până în 1972, când boala l-a îndreptat către munca pământului. „Acum 40 de ani, când am venit prima oară aici, în piaţă, mă ploua. Îmi vindeam roşiile, ceapa, cartofii şi celelalte legume de sub o umbrelă. În timp, mi-am făcut clienţii mei fideli care şi acum, după mulţi ani, cumpără tot de la mine, ceea ce mă bucură enorm. Îmi place să fac agricultură cu baba mea, dar ne ajută mult copiii şi nepoţii”, ne spune nenea Moise. La un alt stand, reşiţeanul Gigi Căprariu, crescător de capre care, evident, a venit la târg cu brânză, pastramă şi cârnaţi de capră, iar în ceaun clocoteşte un gulaş de ied.

De la el am aflat cum se prepară pastrama de capră. „Se taie caprele mai grase ce n-au prins ied, o noacină. Carnea se pune într-un baiţ special pentru câteva zile, şi pe urmă îi dau fum, cam o zi şi o noapte. Iese un produs ecologic excepţional, fără pic de colesterol”, am aflat de la Gigi Caprariu. Şi cum o pastramă merge bine cu o licoare, alături l-am găsit pe Ioan Liuba din Vârciorova, care promovează răchia de prună de vară, „din care iese a mai bună rachie”.

Nina Curiţa