Reactualizat la:

Gugulanii, surprinsi de bihoreni

Gugulanii, surprinsi de bihoreni
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – FC Bihor Oradea 2-2 (1-1), în etapa a XXII-a a Ligii a II-a de fotbal, Seriaa II-a.

Rectifica

Prima ocazie a aparţinut caransebeşenilor, în minutul 7 Săulescu pătrunzând pe dreapta în careu şi, deşi avea varianta Boştină plasat bine la 11 metri, a preferat să şuteze din unghi, la colţul scurt, portarul Fildan respingând în faţă, de unde fundaşii săi au trimis în corner.

În minutul 13, acelaşi Săulescu – de altfel cel mai „tăvălit” jucător de pe teren – a fost faultat la 17 metri, tot pe partea dreaptă, lovitura liberă bătută bine de Stancu, direct pe poartă, întâlnind bara transversală a porţii lui Fildan.

Contrar aşteptărilor, scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul 18, după un contraatac declanşat de Pop, care i-a pasat pe stânga lui Ban, acesta a intrat în careu, l-a driblat pe Pascal ieşit în întâmpinare şi, de la 12 metri, a trimis balonul în poarta goală.

Scorul pauzei a fost stabilit de Goşa care, după o luptă aeriană cu Fildan, după un corner de pe dreapta executat de Stancu, a trimis cu capul în plasa porţii bihorene, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. În ultimul minut al primei reprize, tot Goşa putea să-şi ducă echipa în avantaj după o lovitură liberă bătută de Stancu şi prelungită cu capul de Dinu lângă bara stângă a porţii oaspeţilor, însă „latul” căpitanului gugulan a trecut la câţiva centimetri de vinclu.

Cea mai frumoasă fază a meciului s-a petrecut în minutul 75, când Artean a luat o minge de la mijlocul terenului, a avansat, a evitat elegant alunecarea lui Ţoca, a înaintat impetuos spre careul bihorean, iar de la 18 metri a trimis o ghiulea pe jos, lângă stâlpul din stânga al porţii lui Fildan, care nu a reuşit să ajungă la minge, aducându-şi echipa în avantaj, 2-1.

Bihorenii care, trebuie spus, au făcut o figură foarte frumoasă la Caransebeş, au egalat în minutul 83, după un corner executat de pe dreapta de Sorian, mingea fiind recentrată de Lazăr, iar Pop, de la 10 metri, a reluat cu capul în poarta caransebeşeană.

FC Caransebeş: Pascal, Tomozei, Goşa, Dinu, Stancu, Artean, Lupu, Roman (min. 73, Birău), Săulescu (73, Stoianof), Pârvu, Boştină (77, Suru); rezerve: Coca, Barbu, Popa, Cotigă. Antrenori: Alin Artimon, Alin Paleacu.

FC Bihor: Fildan, Letan, Lazăr, Pascariu, Lorincz (26, Haş), Ban, Ţoca (81, Sorian), Ember, Pop, Andor, Cigan (56, Achim); rezerve: Sălăjan, Luduşan, Bactăr, Sas. Antrenor, Călin Cheregi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vointa Lupac viseaza la Liga a III-a
CARAȘ-SEVERIN - Formația Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17:30, pe teren propriu, echipa [...] mai multe »
Karateka resiteni, din nou la inaltime
REȘIȚA - Elevii profesorului Zoltan Lipan s-au remarcat la ultimul concurs la care au participat, reșițenii reușind [...] mai multe »
Competitie de mare anvergura la Resita
REȘIȚA - Competiția Cupa Europeană WKC la karate va avea loc sâmbătă, 23 iunie și duminică, 24 iunie, la Sala [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA - Reprezentanții școlii reșițene de lupte au cucerit două medalii la Campionatul Național de lupte pentru [...] mai multe »
Cristian Bobar s-a perfectionat la CFR Cluj
REȘIȚA - Fostul conducător și jucător din Valea Domanului, reșițeanul Cristian Bobar a revenit acasă în [...] mai multe »
Progresul Ezeris a promovat in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș urcă un eșalon. Angrenată în acest an, în Liga a V-a de fotbal, pe zona [...] mai multe »
Octavian Benga, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Octavian Benga va fi noul antrenor al echipei CSM Școlar Reșița în ediția 2018-2019 a campionatului [...] mai multe »
Croatia a luat Cupa Romaniei
CARAȘ-SEVERIN - Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene [...] mai multe »
Fetele de la Traian Vuia, aur la Turneul Final
REȘIȚA - Handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia au obținut duminică, 17 iunie, medalia de aur la Turneul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou