CARANSEBEȘ – Colectarea selectivă a deşeurilor întâmpină, încă, dificultăţi, după un an de la demararea acestui proces.Şeful Transal Urbis, operatorul local de salubritate care se ocupă cu colectarea selectivă, consideră că atât cetăţenii care locuiesc la case, cât şi asociaţiile de proprietari de la blocuri, nu respectă regulile colectării separate a gunoiului menajer, în funcţie de conţinut. Potrivit lui Mihai Paica, problemele continuă să apară deşi operatorul de salubritate derulează încă din 2010 o campanie permanentă de informare a populaţiei în ceea ce priveşte colectarea selectivă.
Spre exemplu, conform datelor Transal Urbis, anul trecut au fost colectate doar 100 de tone de deşeuri reciclabile, deşi normele europene impun Caransebeşului o cantitate de aproape 900 de tone, iar situaţia nu pare să evolueze în bine nici în acest an.
„De la începutul acestui an, doar 14 la sută dintre locatarii de la case au sortat plasticul, hârtia, metalul, sticla sau deşeurile electronice. La asociaţiile de proprietari e şi mai rău, am constatat cu neplăcere că practic nimeni nu vrea să respecte regulile. Ne vom adresa Consiliului Local ca să stabilim un alt tarif pentru deşeurile amestecate din containerele de tablă, de lângă blocuri“, a spus Mihai Paica, potrivit căruia, de la începutul lunii februarie, angajaţii de la salubritate nu mai ridică deşeurile dacă acestea sunt amestecate.
Şeful Transal Urbis a mai spus că procedura de colectare selectivă a însemnat pentru bugetul insitituţiei, în 2011, o pierdere de 100 de mii de lei.
„Pentru deşeurile amestecate care pot fi recuperate, suntem încasaţi la haldină cu 15 lei în plus pentru fiecare metru cub, bani care sunt tot din buzunarul cetăţenilor care nu înţeleg că trebuie să colecteze selectiv“, a mai adăugat Paica. Acesta nu a exclus nici posibilitatea ca cei care aruncă deşeurile recuperabile în alte containere decât cele speciale să fie amendaţi drastic de către Poliţia Locală.
Lidia Almăjanu