Reactualizat la:

Gugulanii, punct ochit punct lovit

Gugulanii, punct ochit punct lovit
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – CSM Râmnicu Vâlcea 4-1 (2-0), în etapa a V-a a play-out-ului Ligii a II-a de fotbal.

Rectifica

Gazdele au început în forţă, prima fază periculoasă consumându-se în minutul 3, atunci când Săulescu, angajat central, a intrat în careu şi a şutat puternic de la 8 metri, însă portarul vâlcean Popescu a reuşit să respingă cu piciorul. După doar două minute, acelaşi Popescu a fost pus la încercare de Tomozei, care a trimis un trasor de pe partea stângă, goal-keeper-ul oaspeţilor a respins în lateral, însă acolo era Stoica, atacantul caransebeşean îndeplinind o simplă formalitate şi trimiţând, de la 6 metri, balonul în plasă.

Golul al doilea al gazdelor a fost înscris în minutul 27, după o fază foarte frumoasă în care balonul a circulat pe traseul Roman – Săulescu – Stoica, acesta din urmă reuşind să marcheze cu latul de la 12 metri şi stabilind astfel un ecart care a adus mai multă linişte nu doar în tribune, ci şi pe banca tehnică a gugulanilor.

Cea mai controversată fază a meciului s-a consumat în minutul 65, pe un atac purtat pe partea dreaptă de gugulani. Mingea a ajuns în careu, Săulescu, lovit în piept de un adversar, s-a prăbuşit fulgerător, portarul Popescu făcând semne disperate ca jocul să fie oprit, gesturi pe care arbitrul de centru nu le-a văzut, astfel că faza a continuat, iar mingea a ajuns la Roman, care, de la 14 metri, a şutat necruţător sub bară, ducând scorul la 3-0.

Probabil şi pe fondul nervilor de la faza marcării golului, în minutul 73 Munteanu l-a faultat brutal pe Săulescu la mijlocul terenului, intervenţie pentru care „centralul” timişorean Flavius Roşu i-a arătat vâlceanului direct cartonaşul roşu.

Caransebeşenii puteau să-şi mărească avantajul în minutul 79, când nou-intratul Popa a centrat de pe partea dreaptă, însă Lupu, aflat la doar 6 metri de poarta oaspeţilor, a trecut milimetric pe sub minge.

Cel de al patrulea gol al gazdelor s-a înscris în primul din cele patru minute de prelungire, după o fază prelungită de atac, când mingea a ajuns la Precup, care, de la 14 metri, a şutat puternic la semiînălţime, lăsându-l fără replică pe tânărul de numai 18 ani Prvulovic.

Scorul final l-a stabilit Staicu în minutul imediat următor,când, găsit bine în careu, a şutat pe jos, de la 12 metri, marcând golul de onoare al vâlcenilor.

FC Caransebeş: Pascal, Tomozei, Goşa, Dinu, Birău, Artean, Pârvu, Săulescu (min. 76, H. Popa), Lupu (83, Manea), Roman (71, Precup), Stoica; rezerve: Birăescu, Barbu, Suru, Boştină. Antrenori: Alin Artimon, Alin Paleacu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Turda, prea tare pentru CSM Resita
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a pierdut duminică, scor 22-27, partida de pe teren propriu din Cupa României cu [...] mai multe »
Caransebesul, victorie muncita la Anina
ANINA - CSO Anina – Viitorul Caransebeş 1-5 (1-1), sâmbătă, 13 octombrie, în etapa cu numărul 6 a Ligii a IV-a, [...] mai multe »
Rosso-nerii nu mai bat pe nimeni in deplasare
REȘIȚA - Plecată după toate cele trei puncte puse în joc, echipa CSM Școlar Reșița a pierdut vineri, 12 [...] mai multe »
Un pusti din Caransebes joaca la juniorii lui Udinese
CARANSEBEȘ - Marius Ghidarcia s-a născut în 2009, la Caransebeş, şi a început fotbalul sub îndrumarea [...] mai multe »
CSM Resita a urcat pe primul loc
REȘIȚA - Echipa de handbal a CSM Școlar Reșița a urcat pe primul loc în clasament în urma victoriei de joi, 11 [...] mai multe »
Resita Locomotives cauta jucatori
REȘIȚA - Echipa de fotbal american, Reșița Locomotives, a început să caute jucători pentru ca, de la anul, clubul [...] mai multe »
CSM Resita merge dupa puncte la Deva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 12 octombrie, în deplasare, de la ora 15, formația Cetate Deva, [...] mai multe »
Un cap in gura, 24 de etape suspendare!
REȘIȚA - Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin a luat în discuţie cazul agresiunii [...] mai multe »
Dansatorii resiteni, din nou pe podium
REȘIȚA - Zilele trecute, dansatorii de la Mystic Reșița au participat la Campionatul Național de Clase desfășurat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou