Reactualizat la:

Gugulanii plătesc, nu se joacă…

Gugulanii plătesc, nu se joacă…
CARANSEBEŞ – În ultima şedinţă, consilierii municipali au aprobat mărirea tarifelor la gunoiul menajer.

 (3 comentarii)

Rectifica


Mai mult, în referatul cu motivele care
susţin această mărire, Ilia
Vintilă, preşedintele societăţii de
salubritate, SC Transal Urbis, susţinea că
„modificarea tarifelor este imperios
necesară“.


Noile tarife sunt justificate de faptul că de la
mijlocul lunii trecute haldina municipiului de pe
Sebeş a fost închisă iar deşeurile
trebuie transportate la haldina de la Oţelu
Roşu.


„Pentru modificarea tarifelor s-a ţinut cont
de costurile avute cu motorina, uleiul de motor, uleiul
hidraulic, salariile, constituirea a 68 de puncte de
colectare selectivă a deşeurilor. De
asemenea, sursa de venit din deponeul în haldina
municipiului s-a anulat iar Transal Urbis va plăti
întreaga cantitate de deşeuri care se vor
depune în haldina de la Oţelu Roşu.
În plus, uzura utilajelor va creşte
odată cu creşterea kilometrilor
parcurşi, ceea ce înseamnă costuri
suplimentare pentru asigurarea mentenanţei“,
se arată în raportul justificativ.


Trecând peste motivele de pe hârtie un
lucru e cert: toate costurile suplimentare se vor
suporta de către persoanele fizice care vor
plăti 50,35 de lei pe mc (preţ fără
TVA), iar tariful pentru curăţare coş/an
este de 15,3 lei/an (fără TVA). Pentru
prestarea serviciilor de salubrizare, agenţii
economici vor plăti pentru curăţare
coş/an 19,15 lei (fără TVA), iar pentru
metrul cub vor scoate din buzunar 62,93 de lei
(fără TVA).


Cheltuielile SC Transal Urbis:

– total cheltuieli 2008: 1.558.116,36 de lei

– total cheltuieli 2009: lunile I-VI: 885.208,25 de
lei;

– total cheltuieli 2009: 885.208,25 x 2 = 1.770.416,50
de lei;

– cheltuieli suplimentare 2009 (lunile VII-XII):
168.840 de lei;

– Total cheltuieli 2009: 1.939.256,50 de lei.


Lidia Almăjanu

jurnaldecaras@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ - Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece [...] mai multe »
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
RUSIA - În 12 octombrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou