Reactualizat la:

Gugulanii merg în Elveţia

Gugulanii merg în Elveţia
CARANSEBEŞ – Legislativul caransebeşean a aprobat participarea municipalităţii la un târg internaţional de turism.

Municipalitatea va onora invitaţia primită încă din luna martie a acestui an de la organizatorii Târgului Internaţional de Turism desfăşurat în Lugano (Elveţia). Legislativul caransebeşean a aprobat, de curând, participarea la cea de-a VII-a ediţie a târgului internaţional, ce se va derula în perioada 29 octombrie-1 noiembrie, a.c.

Aleşii locali au aprobat şi plata taxei de stand, în valoare de 4.540 de lei, sumă ce urmează să fie alocată de la bugetul local. În consecinţă, municipalitatea caransebeşeană va avea onoarea şi, bineînţeles, responsabilitatea de a reprezenta, la Lugano, oferta turistică a României.

Responsabilitate sporită şi de faptul că la ediţia din acest an organizatorii târgului au decis să pună accent pe destinaţiile turistice din Europa de Est, ca urmare a interesului arătat în ediţiile trecute pentru oferta turistică din această parte a Europei. Trebuie să precizăm faptul că delegaţia care va merge la Lugano va beneficia, gratuit, de transport şi cazare, astfel că plata standului ar rămâne singura cheltuială suportată de la bugetul local.

O cheltuială care se va putea dovedi o investiţie inspirată, dacă până în octombrie va fi gândit un plan bine articulat de promovare a ofertei turistice.

Iulius Pîrvu
iulius.pirvu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Cam 1,5 miliarde de lei a adus PSD în Caraş-Severin
REŞIŢA - Sau cel puţin aşa susţine deputatul Luminiţa Jivan, care consideră că PSD a guvernat bine, dovadă [...] mai multe »
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou