Reactualizat la:

Gugulanii, inca o repetitie pentru retur

Gugulanii, inca o repetitie pentru retur
CARANSEBEŞ – În Balta Sărată, FC Caransebeş – UTA Bătrâna Doamnă 2-1 (1-0), într-o nouă partidă amicală de fotbal.

Rectifica

În cel de al cincilea meci de verificare din „vacanţa de iarnă”, FC Caransebeş a întâlnit, pe stadionul din Balta Sărată, pe UTA Bătrâna Doamnă, formaţie care ocupă locul I în Liga a IV-a, judeţul Arad.

Primul gol a picat în minutul 20, când „distribuitorul” Poiană l-a angajat perfect în adâncime pe Şandru, care, deşi talonat de Suslak, a avansat şi, de la 16 metri, l-a executat pe Mitrea cu un şut imparabil, pe sus. Gugulanii puteau să mai înscrie în minutul 29, după o fază spectaculoasă, atunci când R. Artimon a centrat de pe dreapta, Şandru, aflat în centrul careului, a lăsat pentru Vlăduţi, şutul acestuia fiind respins de Mitrea, însă numai până la Poiană, care, de la 10 metri, a trimis în stâlpul din dreapta al porţii arădene.

Repriza secundă a început cu o ocazie a oaspeţilor, care, în minutul 52, au beneficiat de o lovitură liberă de pe partea stângă, după un fault al lui R. Artimon asupra lui Cristei. A executat Varga, Botiş a întors la 18 metri, de unde Cristei a trimis peste transversală. Oaspeţii puteau egala în minutul 63, când Varga a trimis pe dreapta la Popa, Haidău a ieşit, şutul arădeanului fiind respins de pe linia porţii de Dubei.

Gugulanii şi-au majorat avantajul în minutul 74, după o pasă în adâncime a lui Steop, Săulescu, aflat la 8 metri, trimiţând calm în stânga lui Bordea, cel care l-a înlocuit între buturi pe Mitrea.

Scorul final a fost stabilit în minutul 87, în urma unui corner de pe dreapta executat de Pavel, Botiş, aflat la 14 metri, trimiţând, fără preluare, o ghiulea la care portarul Haidău nu a avut nicio şansă să intervină.

FC Caransebeş: Cioloca, R. Artimon, Goşa, Petcu, Roiu, Şandru, Negoescu, Poiană, Artean, Suru, Vlăduţi; au mai intrat pe parcursul partidei: Haidău, Ionescu, Constantinescu, Firan, Steop, Săulescu, Dubei, Vătafu; accidentaţi – Fuchs, Dragu, Todorov şi Laurenţiu. Antrenori: Alin Artimon, Sorin Gheju.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Muncitorul Resita, pe podium la Cupa CSM Arad
REȘIȚA - Secția de judo a Muncitorului Reșița a participat alături de Energetica Caransebeș la cea de a X-a [...] mai multe »
Darian Trulea, aur la Cupa Revolutiei
REȘIȚA - La Timișoara a avut loc „Cupa Revoluției” la box, turneu internațional la care au luat parte sportivi [...] mai multe »
Luptatorii, pe primele locuri la Cupa Hercules
REȘIȚA - A XXIII-a ediție a Cupei „Hercules” la lupte a avut loc în perioada 7-9 decembrie în stațiunea Băile [...] mai multe »
ACS Banat Girls, medalie de bronz la futsal
REȘIȚA - Aflat la prima ediție, Campionatul Național de futsal la fotbal feminin „Vest Sport Academy” a reunit [...] mai multe »
Energetica, rezultate excelente la Arad
CARANSEBEȘ - La sfârşitul săptămânii trecute, Aradul a găzduit un triplu eveniment sportiv, cea de a X-a ediţie [...] mai multe »
Mos Craciun a ajuns deja la micii inotatori
REȘIȚA - Cupa „Moș Crăciun” a avut loc în weekend la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan [...] mai multe »
Turneu amical pentru juniorii Resitei
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a organizat un turneu amical în Valea Domanului, la care au participat trei echipe de [...] mai multe »
Rosso-nerii pregatesc strategia pentru retur
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a intrat în vacanță, dar directorul Cristi Bobar, împreună cu antrenorul Leontin [...] mai multe »
Muncitorul Resita U19 continua in Cupa
REȘIȚA - Muncitorul Reșița U19 a reușit să se califice în etapa a II-a Cupei României la futsal, în urma [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou