Reactualizat la:

Gropi astupate… provizoriu

Gropi astupate… provizoriu
REŞIŢA – Reşiţenii mai trebuie să aştepte până „craterele“ de pe şosele vor fi cu adevărat reparate.

 (2 comentarii)

Rectifica

Dacă în urmă cu câţiva ani străzile din municipiu erau considerate motiv de „mândrie“, acum sunt din ce în ce mai deteriorate, gropile apar parcă peste noapte şi pe zi ce trece sunt tot mai adânci.

Cauzele sunt determinate de mai mulţi factori. Datorită intensificării circulaţiei, drumurile s-au deteriorat şi gropile s-au înmulţit şi adâncit. La acesta se adaugă şi lipsa de preocupare (sau de bani), din partea autorităţilor.

În anul 2007, de exemplu, cu toate că a fost achiziţionată o staţie de asfalt performantă, drumurile nu au fost reparate nici primăvara, dar nici toamna.

Plombările au fost prea puţine şi prea nesemnificative comparativ cu nevoile reale.
Iarna este pe sfârşite, iar fenomenele meteorologice specifice nu prea şi-au făcută simţiţă prezenţa, aşadar nu putem spune că drumurile au fost afectate de ninsori.

Cu toate acestea, gropile s-au transformat în cratere şi prezintă un risc tot mai ridicat pentru şoferi. Chiar săptămâna trecută peste zece maşini au făcut explozie la un cauciuc din cauza unei gropi în zona Triaj. În acest context, angajaţii Urban au ieşit pe „teren“ pentru a repara şoselele. La prima vedere gropile păreau a fi astupate cu nisip, fapt sesizat şi de unii din cititorii noştri.

Luând legătura cu Ovidiu Almăjan, directorul Urban, care ne-a infirmat zvonurile şi a spus că: „gropile au fost umplute cu zgură. E ceva temporar până vom putea pune mixtura asfaltică“. Pentru a folosi acea mixtură asfaltică, timp de trei zile nu trebuie să plouă sau să ningă, deoarece carosabilul trebuie să fie uscat. „Mixtura a fost comandată, plătită. Am fi pus-o dacă nu ar fi nins“, a concluzionat Almăjan.

Să nu uităm însă că nici acea mixtură asfaltică nu v-ar rezolva problema de fond şi anume vechimea drumului. Acea problemă va fi eventual rezolvată prin turnarea unui covor asfaltic.

Pentru asta însă, va trebui să aşteptăm… ISPA.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou