Reactualizat la:

Gropi acoperite de euro

Gropi acoperite de euro
REŞIŢA – Ioan Maliţa: „Doar în luna octombrie, în Caraş-Severin vor fi finalizaţi 87 de km de drum“.

 (6 comentarii)

Întotdeauna realitatea va bate hârtiile, cel puţin atunci când vine vorba despre starea în care se află drumurile de la noi. Judeţul Caraş-Severin deţine cea mai mare reţea de drumuri naţionale şi drumuri judeţene din ţară şi totodată, spun gurile rele, cele mai mari gropi în asfalt.

„S-au efectuat lucrări în valoare de 478 milioane de euro în cele patru judeţe aflate în administrarea Regionalei de Drumuri Timişoara. Nu mai puţin de 215 milioane de euro au fost alocaţi pentru drumurile din Caraş-Severin, mai exact pentru 194 km de drum. Sunt lucrări importante, ceea ce va face în 2010 să nu avem ce lucra din punct de vedere al reabilitărilor“, a spus Ioan Maliţa, directorul Regionalei Vest de Drumuri şi Poduri.

Anul acesta vor fi finalizate şi lucrările la DN 57 Orşova – Moldova Nouă/Pojejena Socol, DN 57B Oraviţa – Bozivici/Globul Craiovei până la intersecţia cu DN 6 Iablaniţa şi DN 58A Ezeriş – Lugoj, varianta de ocolire Mehadica.

„În Caraş-Severin se mai execută reparaţii capitale între Băile Herculane şi Băile de Aramă“, a mai spus Maliţa. Iar noi îl credem pe cuvânt…

Rectifica



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou