Reactualizat la:

Greva generala la Universitatea Eftimie Murgu

Greva generala la Universitatea Eftimie Murgu
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – După două zile de grevă japoneză şi una de avertisment, personalul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa este din nou gata de proteste.

 (4 comentarii)

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului FIRES, miercuri, 28 octombrie, de la ora 12.00, va fi declanşată greva generală pe termen nelimitat. Angajaţii instituţiei cer plata salariilor aferente ultimelor două luni, mai ales că „pe durata acestor două luni, toți cei 172 de salariați au lucrat câte opt ore pe zi, desfășurând activități didactice și administrative conforme fișelor posturilor aferente fiecărei persoane. Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a ajuns în această situaţie financiară critică în urma intrării în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, a metodologilor de finanţare aplicate pentru instituţiile de învăţământ superior începând cu anul 2012 şi alocarea unei finanţări unitare pe student cu mult inferioară costului real realizat de universităţile din România pentru şcolarizarea studenţilor“, se arată într-un comunicat emis de organele sindicale.

La acutizarea situaţiei a contribuit şi scăderea continuă a numărului de studenţi ai universităţii, care a redus veniturile încasate din taxe.

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cine spune ca nu are nevoie de iubire…
REȘIȚA - ...minte. Iubirea este singura noastră şansă de a fi oameni întregi, indiferent dacă se duce spre [...] mai multe »
Palarii stil Chichere la premiile concursului de poezie!
REŞIŢA - Aceasta a fost propunerea scriitorului Marcu Mihail Deleanu, cel care a înmânat Premiul Special „Nopţile [...] mai multe »
Pasul decisiv spre invatamantul dual la Caransebes
CARANSEBEȘ - Agenții economici, conducerea Primăriei, directorii de licee tehnologice și oficialii Inspectoratului [...] mai multe »
Ion Mocioalca, la Adunarea NATO de la Halifax
CARAȘ-SEVERIN - Deputatul cărăşean face parte, alături de alți doi parlamentari români, din delegația care [...] mai multe »
Popovici a luat la puricat Asistenta Sociala
REŞIŢA - „O să facem atâtea controale la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului [...] mai multe »
Orbulescu cauta finantare pentru trei obiective culturale
CIUCHICI - Mulţumit de treaba făcută de reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii, privind modernizarea şi [...] mai multe »
Hurduzeu, la standul de turism al Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Președintele Consiliului Județean a văzut la fața locului cum se prezinta județul Caraș-Severin [...] mai multe »
Atentie, soferi! Circulatie ingreunata pe DN6, dupa Caransebes!
VEST. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN6 (E70) Caransebeş - [...] mai multe »
Siderurgic – arta, omagiu, lectie
REȘIȚA - Vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa a găzduit expoziţia de fotografie [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou