Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luni dimineaţă, timp de două ore, personalul sanitar spitalicesc reşiţean a participat la protestul iniţiat la nivel naţional privind subfinanţarea spitalelor.

La Reşiţa, asistenţa medicală de urgenţă în secţiile Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) şi Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a fost asigurată în parametrii normali, iar la celelalte secţii o treime din personal a rămas să asigure serviciile necesare.

„Situaţia este sub control, iar de la ora 10.00 vor funcţiona şi cabinetele de specialitate. Nu au fost semnalate incidente. Greva a apărut ca o necesitate la subfinanţarea spitalelor, mai accentuată pe spitalizarea continuă. Sume mai mari au primit ambulatoriile de specialitate şi medicina de familie. Mişcările de protest vor continua în funcţie de decizia ministerului referitoare la această situaţie”, ne-a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Angajaţii acuză discrepanţe privind finanţarea, atât la nivelul tarifului pe caz ponderat cât şi între unităţi spitaliceşti de acelaşi fel.

„Reiterez faptul că sunt spitale în ţară, care nu se deosebesc prea mult de cel reşiţean, care au finanţare didferită pe secţia de ATI, în condiţiile în care un bolnav din această secţie a spitalului reşiţean este la fel de bolnav ca şi cel din altă unitate sanitară din ţară”, a mai precizat dr. Secăşan.

Potrivit federaţiei Sanitas, luni după-amiază ar putea fi reluate negocierile cu Ministerul Sănătăţii, în vederea semnării contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Federaţia mai urmăreşte să obţină şi creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar şi deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem.