Reactualizat la:

Greva anesteziată temporar

Greva anesteziată temporar
REŞIŢA – Sindicatele din sistemul sanitar românesc au renunţat deocamdată la greva generală, formă de protest cu care ameninţau de câteva zile.


Motivul pare să fie o ofertă de nerefuzat din partea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Noi am cerut o majorare cu 12% a salariilor din sistemul sanitar, iar oferta ministerului este de 11%. Greva nu s-a anulat, ci doar s-a amânat“, a spus Gheorghe Crăciun, liderul Sanitas Caraş-Severin.
Declanşarea grevei generale a fost amânată până în data de 31 ianuarie, aşteptându-se aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care va cuprinde toate prevederile din acordul semnat între Sanitas şi ministrul Sănătăţii. Sanitas a hotărât să amâne greva generală din sistemul sanitar până în data de 31 ianuarie din pricina unei oferte de la minister. În urma acestei oferte, majoritatea membrilor Sanitas au semnat acordul, urmând ca în şedina de guvern de săptămâna viitoare să fie aprobată Ordonanţa de Urgenţă care va cuprinde atât aceste majorări, cât şi celelalte sporuri cerute de sindicalişti.
„Conform ofertei din partea ministerului majorarea salariilor ar creşte cu 6% în aprilie şi 5% din octombrie. Ar mai fi, printre altele, o primă de stabilitate acordată personalului sanitar, primă egală cu un salariu minim pentru fiecare categorie în parte“, a spus Gheorghe Crăciun, liderul Sanitas Caraş-Severin. În cazul în care guvernul nu va ţine cont de acordul semnat ieri, sindicaliştii vor declanşa greva generală în întreg sistemul sanitar.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
O carte pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
De Ziua Banatului, oaspeții Reșiței au fost primiți cu steagul Banatului
REŞIŢA - La 100 de ani de la intrarea primilor militari români în Banat și la mai bine de trei secole de la [...] mai multe »
Accident cu cinci victime, pe centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - O persoană de 72 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav [...] mai multe »
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou