Reactualizat la:

Greşeala se plăteşte scump

Greşeala se plăteşte scump
REŞIŢA – Un tânăr beat şi fără permis a produs un accident în timp ce conducea o maşină neînmatriculată.

 (11 comentarii)

Rectifica

Sâmbătă, 17.10.2009, în jurul orei 12.10, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele împrejurări: în timp ce B. Dan – Paul, de 22 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, din direcţia staţia Peco înspre cartierul Intim, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un TIR parcat în partea dreaptă a carosabilului.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto B. Dan – Paul, care a fost internat la Spitalul Judeţean din Reşiţa pentru acordare de îngrijiri medicale, precum şi rănirea uşoară a pasagerului de pe locul din dreapta faţă al autoturismului, F. Ciprian – Claudiu, de 22 ani din Reşiţa, care a fost transportat la acelaşi spital, nefiind necesară internarea acestuia“, ne-a informat inspectorul Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al IPJ CS.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie alcolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, precum şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat“, mai spune inspectorul Adriana Beţa. 

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 11

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Când Poliţia deranjează şmecherii, se lasă cu scandal
REŞIŢA - În zona centrală a municipiului Reșița, lucrătorii Poliției Locale au surprins, sâmbătă, un tânăr [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou