Reactualizat la:

Gratis in Rezervatia de la Tibiscum

Gratis in Rezervatia de la Tibiscum
Scris de A.G. - CARANSEBEŞ – Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş organizează sâmbătă, 19 mai, cea de a XIV-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor.

Rectifica

Într-o conferinţă de presă, Adrian Ardeţ, managerul Muzeului a precizat: „Muzeul din Caransebeş şi-a propus ca, anul acesta, să deschidă Noaptea Muzeelor la ora 18.00, cu expoziţii pe care le găzduim în sediul central din municipiu, o parte dintre acestea aflată la etaj, respectiv cea de artă contemporană «Reflexe în timp», apoi o expoziţie pe care am vernisat-o în luna februarie, aparţinând Ioanei Stepanov, care a făcut o donaţie instituţiei noastre, «Ceramica, între util şi artă», iar expoziţia noastră permanentă, pe lângă descoperirile arheologice din ultimii ani de la Tibiscum, Balta Sărată, Băile Herculane, Zăvoi şi Petroşniţa, va prezenta şi o serie de obiecte de o deosebită valoare, din patrimoniul nostru, reprezentând etnografia judeţului Caraş-Severin“.

Tot de la ora 18.00, la Muzeul Memorial „Constantin Daicoviciu”, copiii vor putea vizita exponatele de acolo, a adăugat acesta. La Rezervaţia Arheologică de la Tibiscum, de la aceeaşi oră 18.00, publicul va putea admira expoziţia în aer liber a Parcului arheologic, iar de la ora 21.00 vor avea loc proiecţii de filme, dedicate, în cea mai mare parte, copiilor. „La muzeu, la Caransebeş, avem plăcutul prilej de a găzdui elevii de la Şcoala de Arte şi Meserii «Ion Românu» din Reşiţa, a anunţat managerul Muzeului din Caransebeş în cadrul aceleiaşi conferinţe. Astfel, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol muzical susţinut de grupurile «Andante», coordonat de prof. Mariana Dobre, şi «Strings», pregătit de prof. Dumitru Boru“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa: N-am, frate, un buzunar atat de mare!
REŞIŢA - Întrucât nu s-a căzut la pace cu AquaCaraş, conducerea municipalităţii crede că, pentru apa de ploaie, [...] mai multe »
Sper ca ISU nu a auzit ca pica tencuiala, sa luati si amenda!
REŞIŢA - Acesta este „ajutorul“ pe care directoarea Casei Corpului Didactic Caraş-Severin l-a primit de la [...] mai multe »
Peste 1.500 de reclamatii telefonice in opt luni
REŞIŢA - Acesta este bilanţul sesizărilor telefonice adresate de reşiţeni Direcţiei de Poliţie Locală a [...] mai multe »
Emotiile sunt mai mari la volan, decat atunci cand sunt in fata publicului
REŞIŢA - Mărturisea tânărul artist Victor Ioan, cel care zilele trecute şi-a vernisat cea de-a IV-a expoziţie de [...] mai multe »
In valsul toamnei se strivesc temeri…
REȘIȚA - În foşnetul paşilor ce se pierd în arămiul năucitor al unui covor de frunze se strivesc orice temeri [...] mai multe »
Fara porci, capre sau oi, la targul de la Racasdia
RĂCĂŞDIA - De la jumătatea lunii iulie, toate târgurile de animale din judeţ sunt închise. Măsura a fost luată [...] mai multe »
Daniel Boambes este un primar optimist
CONSTANTIN DAICOVICIU - De altfel, primarul comunei Constantin Daicoviciu mai consideră că pesimismul şi [...] mai multe »
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
15 turisti rataciti pe Tarcu! Salvamontistii, misiune cu succes!
MUNȚII ȚARCU - Acțiune dificilă a salvamontiștilor de pe Muntele Mic sâmbătă seara: nu mai puțin de 15 persoane [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou