Reactualizat la:

Graţian vine, dar nu acasă

Graţian vine, dar nu acasă
REŞIŢA – Graţian este copilul care a fost luat de carabinieri de lângă bunica sa acum un an de zile pe când se afla împreună cu aceasta şi cu mama sa în Roma. Atunci un trecător a reclamat-o pe mama copilului că a bruscat minorul, care avea pe atunci 2 ani şi 6 luni.

 (5 comentarii)

Rectifica

Jurnal de Caraş-Severin vă informa în luna octombrie a anului trecut despre cazul micuţului Graţian, un copil din Bocşa care a fost luat din braţele bunicii sale de carabinieri fără nici o explicaţie.

A trecut mai bine de un an, iar în tot acest timp Direcţia pentru Protecţia Copilului (DPC) Caraş-Severin a făcut eforturi şi ieri, în jurul orei 18.00, Graţian a ajuns iarăşi pe pământ românesc. „Repatrierea minorului a avut loc ieri, iar dna Nichifor Simona, şef de serviciu în cadrul DPC s-a deplasat în Italia pentru a-l aduce“, ne-a spus Virgil Popa, director adjunct DPC Caraş-Severin.

Graţian a fost luat de carabinieri pe fondul unei acuzaţii care la noi ar trece neobservată: „A fost lipsit de supraveghere“. Chiar dacă va ajunge în ţară, Graţian nu va merge în sânul familiei, ci la un asistent maternal. Asta pentru că Tribunalul Copilului din Roma a impus darea în plasament şi nu preluarea de către familia naturală.

Minorul va ajunge în localitatea Şopotul Vechi unde va rămâne o perioadă, perioadă în care familia sa va fi analizată şi consiliată“, a mai spus Popa.

Carabinierii nu au stat pe gânduri şi au luat copilul. De atunci, familia Gruia, adică bunicii materni, care mai au mulţi nepoţi a fost într-o continuă agitaţie.

Încă de anul trecut familia minorului spunea că va apela la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPC), autoritate care a şi dispus efectuarea demersurilor necesare pentru repatrierea copilului.

„O maşină a ANPC va transporta minorul alături de angajatul DPC Caraş-Severin în localitatea Şopotul Nou, la un asistent maternal profesionist. Dacă vom constata că există condiţii, atunci micuţul va putea merge acasă“, ne-a spus Virgil Popa, directorul adjunc al DPC Caraş-Severin.



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou