REŞIŢA – În momentul de faţă, Grădina Zoologică din Reşiţa se află în faza încheierii ultimei situaţii de lucrări şi a recepţiei, urmând ca obiectivul să aibă parte de inaugurarea mult aşteptată.
Amintim faptul că proiectul a fost prezentat reşiţenilor la finele lunii noiembrie 2010, când se estima că lucrările ar putea fi încheiate într-un an, deşi proiectul prevedea doi.
Totuşi, din cauza lipsei de fonduri şi a întârzierilor Bucureştiului, iniţiativa de modernizare a parcului zoologic a avut ceva mai mult de aşteptat. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că şi-au achitat întotdeauna la timp partea de contribuţie, întârzierile fiind provocate de cei de la Centru, fapt ce a generat şi nemulţumiri din partea muncitorilor, care s-au plâns că nu-şi primesc banii cu lunile.