REŞIŢA – Cei mai gospodari dintre gospodari, care s-au implicat în acţiunile de curăţenie de primăvară, au fost invitaţi sub cupola Palatului Administrativ municipal, pentru a fi răsplătiţi. Este vorba despre câştigătorii concursului lansat de Primăria Reşiţa pentru asociaţiile de proprietari şi locatari din municipiu. 13 dintr-un total de 42 de asociaţii de proprietari înscrise în concurs au fost premiate pentru modul în care au avut grijă de terenurile din jurul blocurilor.
Competiţia „Reșița curată – curățăm și menținem“ s-a derulat în perioada 14 martie – 12 iunie, în municipiu, şi a presupus din partea asociaţiilor, pe lângă completarea cererii de înscriere, efectuarea de lucrări de curățenie şi întreținere pe terenurile aferente imobilelor pe care le gestionează. Au fost înregistrate 42 cereri, premiile acordate cumulând 10.000 lei: trei premii I a câte 2.000 de lei fiecare, două premii II, de câte 1.000 de lei fiecare, trei premii III, a câte 500 de lei, şi cinci mențiuni, de 100 de lei fiecare. În urma monitorizării și jurizării, Primăria a stabilit următorul clasament al asociațiilor:
– Premiul I – 2.000 de lei: Asociația nr. 727, Sarmisegetuza bl. 9, sc. 1; Asociația nr. 419, Șurianu bl. 5, sc. C; Asociația nr. 1090, Almăjului bl. 3, sc. A, B;
– Premiul II – 1.000 de lei: Asociația nr. 251, Macilor bl. 3, sc. A, B; Asociația nr. 256, Macilor bl. 1, sc. B;
– Premiul III – 500 de lei: Asociația nr. 139, Republicii bl. 9, sc. 1, 2, 3; Asociația nr. 1067, Republicii bl. 7, sc. 1; Asociația nr. 488, G.A. Petculescu bl.3, sc.1;
– Mențiuni – 100 de lei: Asociația nr. 441, I.L. Caragiale bl. 19; Asociația nr. 531, Bîrzăviței bl. 3, sc. 1; Asociația nr. 932, Gladiolelor bl. 9, sc. 4; Asociația nr. 571, Gladiolelor bl. 3, sc. 1; Asociația nr. 430, Republicii bl. 28, sc. A.