Reactualizat la:

Gloria Resita, intre trecutul apropiat si viitor

Gloria Resita, intre trecutul apropiat si viitor
REŞIŢA – Cu toate eforturile făcute în ultimii ani, de revigorare a activităţii grupării fotbalistice din Lunca Bârzavei, Gloria Reşiţa nu are… linişte.

 (1 comentariu)

Rectifica

Drept urmare, oficialii clubului au organizat, recent, o conferinţă de presă, susţinută de Pavel Aghescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al C.S. Gloria Reşiţa, Gabriel Stănucă, preşedintele Secţiei Fotbal, şi de Cosmin Stoian, juristul grupării sportive.

Iată declaraţia lui Pavel Aghescu, confirmată verbal inclusiv de cei cinci membri fondatori ai clubului, prezenţi la întâlnirea cu reprezentanţii presei: „Încep cu un scurt comentariu asupra Gloriei Reşiţa, în noua configuraţie. Într-un an şi jumătate, am refăcut vestiarele, am introdus căldură şi apă caldă. Pentru că eu am plecat de la o deviză. Şi anume că acest club este în folosul copiilor, tinerilor, şi liniştea părinţilor. Acum, avem cinci grupe de copii, cu şase antrenori. În altă ordine de idei, Gloria Reşiţa nu stă bine financiar, dar nu este falimentară. Avem un deficit de 9.750 de lei (97 de milioane lei vechi), care putea fi acoperit, dacă încă doi dintre membrii fondatori, ne-ar fi susţinut mai mult. Şi un împrumut de 150 de milioane de lei, fără dobândă, de la Aghescu şi Gabriel Stănucă. Nu cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani, pe vremea lui Oncică, faţă de care avem, totuşi, tot respectul pentru implicarea în activitatea clubului. Ce vom face în continuare? Vrem ca împreună cu Primăria Reşiţa, care a fost permanent alături de noi, şi ne-a promis sprijinul, să continuăm reconstrucţia Gloriei Reşiţa“.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Juniorii si seniorii au pedalat pe potecile Resitei
REŞIŢA - Peste 80 de concurenţi au participat la sfârşitul săptămânii, la prima ediţie a Reşiţa Mountainbike [...] mai multe »
Energetica pe podium la Memorialul Constantin Gavrilescu
CARANSEBEȘ - La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Memorialul „Constantin Gavrilescu” la judo, ediția a [...] mai multe »
Memorialul Corneliu Busu la sah, editia a III-a
REȘIȚA - În perioada 21-23 septembrie, Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, cu sprijinul SC Plastomet SA, [...] mai multe »
Viitorul Caransebes, scor fluviu cu Moldova Noua
CARANSEBEȘ - Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (4-0), în etapa a III-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Arbitrajul si ratarile, cauzele esecului de la Giarmata
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a declarat, după partida pierdută de CSM Reșița în fața celor de la Millenium [...] mai multe »
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou