Reactualizat la:

Gloria de mâine

Gloria de mâine
REŞIŢA – Grupa pregătită de Dan Boltaşiu participă în Campionatul Juniorilor C.

 (1 comentariu)

În acest sezon competiţional, una dintre grupările sportive de tradiţie din municipiul de pe Bârzava, Gloria Reşiţa, se prezintă pe lângă echipa de seniori şi cu două grupe de juniori. Liderul la zi în Liga a IV-a se gândeşte şi la viitor, astfel că îşi formează o pepinieră proprie, de unde să poată alege pentru echipa de seniori.

Una dintre grupele de juniori este pregătită de Dan Boltaşiu, elevii săi evoluând în acest sezon în Campionatul Juniorilor C, organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin. La jumătatea întrecerii, reşiţenii ocupă locul 6, cu 17 puncte, însă speră să aibă un retur mult mai bun de campionat.

„Scopul nostru nu este atât obţinerea de titluri şi calificări în fazele superioare, cât mai ales promovarea unor jucători pentru echipa mare şi descoperirea de noi talente“, spunea Lucian Manole, preşedintele secţiei de fotbal a C.S. Gloria Reşiţa. Ceea ce este valabil şi pentru grupa pregătită de Dan Boltaşiu.  De curând, şi aceşti juniori, ca şi colegii lor mai mari, care activează în deschiderea meciurilor din Liga a IV-a, au fost dotaţi cu echipament achiziţionat special din Germania de Pavel Aghescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului din Govândari, un fapt apreciat de tinerii fotbalişti, dar şi de venerabilul Doru Roşca, preşedinte executiv al C.S. Gloria Reşiţa.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Handbaliștii reșițeni, eșec la patru goluri cu Minaur
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut duminică, 22 septembrie, partida din campionat de pe teren propriu cu CS Minaur Baia [...] mai multe »
O nouă victorie la scor obținută de Progresul Ezeriș
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 21 septembrie, cu scorul de 6-1, partida cu CSO Anina, [...] mai multe »
Magica începe cu dreptul pe teren propriu
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Agmonia Zăvoi 4-1 (2-1), duminică, 22 septembrie, în etapa a III-a a Ligii a [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou