Reactualizat la:

Gladiatorul Ciobanu revine in Banat

Gladiatorul Ciobanu revine in Banat
Scris de R.M. - TIMIȘOARA – Fostul jucător al Metalului Reșița, Sorin Ciobanu, supranumit de suporteri „Gladiatorul”, este foarte aproape de o revenire în Banat, de această dată la ASU Poli Timișoara.

Rectifica

Sorin Ciobanu, jucător liber de contract, se antrenează deja cu nou-promovata în Liga a II-a, o decizie definitivă urmând să fie luată în cursul acestei săptămâni. Fanii reșițeni și timișoreni i-au urat pe rețelele de socializare bun revenit în Banat, însă fostul fundaș al rossonerilor nu a confirmat încă transferul la echipa suporterilor timișoreni. „Încă nu este nimic sigur, abia săptămâna viitoare pot spune ceva concret”, le-a transmis Sorin Ciobanu fanilor în urmă cu câteva zile. Ciobanu a fost unul din jucătorii de bază ai Metalului Reșița până în februarie 2015 și, cu siguranță, printre cei mai iubiți de Guardia Rosso Nera, însă a fost nevoit să plece de la echipă după un mesaj ironic adresat patronului Metalului, Cătălin Rufă. „Mă bucur că rămân drept, nepătat şi neînvins în niciunul din meciurile jucate apărând roş-negru! Oriunde m-aş afla, rămân neschimbat, pe viaţă, în faţa acelui oraş”, scria „Gladiatorul” Ciobanu în februarie 2015, după ce clubul nu-i mai achitase salariul de aproape 6 luni.

Ciobanu nu este singurul jucător cu legături în Caraș-Severin, care ar putea ajunge la ASU Poli Timișoara. Dragoș Săulescu și Sabin Lupu, foști componenți ai FC Caransebeș 1913, în prezent la Măgura Cisnădie, sunt posibile opțiuni pentru nou-promovata de pe Bega. „Cei de la ASU Poli m-au întrebat dacă nu vreau să joc la ei din campionatul următor… Mai am un an de contract cu Cisnădie, mi-aș dori să joc la Timișoara, în primul rând pentru suporteri… ASU Poli este prima opțiune”, a declarat fostul mijlocaș dreapta al Caransebeșului, Dragoș Săulescu, pentru săptămânalul ”Fotbal vest”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ziua decisiva la AJF Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Cine va fi noul președinte al forului fotbalistic județean? mai multe »
CSM Resita a cucerit Cetatea
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița s-a impus miercuri, 25 aprilie, cu scorul de 2-0, pe terenul celor de la CNC Cetate [...] mai multe »
Rosso-nerii, dupa puncte la Deva
REȘIȚA - Echipa lui Daniel Oprița joacă miercuri în deplasare, înaintea derby-ului cu Șirineasa. mai multe »
Muncitorul s-a salvat de la retrogradare
REȘIȚA - Echipa reșițeană a cîștigat și meciul decisiv cu Spicom Sf. Gheorghe. mai multe »
Verificari pentru competitiile oficiale
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au remarcat din plin la Cupa Drobeta. mai multe »
Gimnastii resiteni, campionii Romaniei!
REȘIȚA - Reprezentanții CSS Reșița au cucerit aurul la Școlarele de la Buzău. mai multe »
Muncitorul, la un pas de salvare
REȘIȚA - Muncitorul Reșița s-a impus duminică, 22 aprilie, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 în fața formației [...] mai multe »
Daniel Oprita: Sunt putin dezamagit
REȘIȚA - Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după victoria cu Internațional Bălești. mai multe »
Victorie la scor pentru rosso-neri
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița - Internațional Bălești 6-0, în Liga a III-a la fotbal, Seria a IV-a. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou