Reactualizat la:

Giovanni Pisano: Nu avem inca jucatori care sa faca diferenta

Giovanni Pisano: Nu avem inca jucatori care sa faca diferenta
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEŞ – După meciul F.C. Caransebeș – U.T.A. Bătrâna Doamnă, cei doi tehnicieni au participat la conferința de presă.

Rectifica

Sâmbătă, 10 octombrie, FC Caransebeş 1913 a primit pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş vizita „Bătrânei Doamne” UTA, întâlnirea contând pentru etapa a VIII-a a Ligii a II-a, scor 0-2 (0-1).

Giovanni Pisano: „Un meci destul de bun făcut de echipa mea, băieţii a fost determinaţi, motivaţi, nu am ce să le reproşez, au jucat de la început până la sfârşit. Din păcate, probabil că ne lipseşte ceva la capitolul calitate, nu avem încă jucători care să facă diferenţa, şi tocmai în acest sens trebuie să ne mişcăm, pentru a găsi ceva care să ne aducă un plus la mijlocul terenului, pentru că băieţii pe care îi avem au calitate, dar sunt încă tineri şi nu sunt pregătiţi pentru această competiţie care este Liga a II-a. Am avut doi în teren şi unul pe bancă, şi, aşa cum am mai spus de multe ori, asta ne lipseşte. În privinţa meciului, au fost câteva episoade care au făcut ca jocul să meargă în direcţia greşită, dar vom lucra în continuare, ca şi până acum, pentru a ne ridica şi a aduce victorii, pentru că în toată cariera mea, nici ca jucător, nici ca antrenor, nu am renunţat şi nu vreau s-o fac nici aici, la Caransebeş… În ceea ce priveşte unele eventuale transferuri, căutăm jucători liberi de contract, fiindcă e singura modalitate de a-i aduce. Vorbeam acum două săptămâni de un tânăr marocan cu paşaport italian, care urma să sosească la Caransebeş, este posibil ca acest lucru să se întâmple marţi (13 octombrie – n.r.). Şi de acum înainte nu o să mai ascult de anumiţi colaboratori din administraţie, care mă sfătuiesc să iau un jucător sau altul”.

Roland Nagy: „În primul rând, sunt mulţumit şi bucuros pentru două aspecte: primul – pentru victorie, pentru că i-am simţit din nou gustul, după nişte rezultate de egalitate în care, logic, am făcut pasul înapoi în clasament. Şi adversarii au încercat să ne surprindă, să revină în joc… Poate la 1-0 au avut o şansă, la ocazia lor, la acel şut-centrare în gura porţii, să revină în joc”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Competitia Top Blitz devine tot mai populara
REȘIȚA - 15 jucători au participat la etapa a doua din 2017. mai multe »
CSU Resita, cu optimism la Pitesti
REȘIȚA - Echipa feminină de handbal se pregătește pentrui prima deplasare din 2017. mai multe »
Diana Frant, numarul 1 în Caras-Severin
REȘIȚA - Luptătoarea de la CSM Reșița obține pentru a cincea oară titlul de cea mai bună sportivă a județului. mai multe »
Viitorul Caransebes, primul antrenament dupa vacanta de iarna
CARANSEBEȘ - Echipa de fotbal Viitorul Caransebeş s-a reunit marţi, 17 ianuarie, în Sala de sport „Valeria [...] mai multe »
Laura Rus, accidentata
CARAȘ-SEVERIN - Cunoscuta fotbalistă Laura Rus, din Bocșa, s-a accidentat în meciul susținut de echipa sa, Sporting [...] mai multe »
CSM Scolar s-a reunit in Valea Domanului
REȘIȚA - Rosso-nerii pregătesc cu minuțiozitate returul campionatului. mai multe »
Echipele de fotbal, la vizele anuale
CARAȘ-SEVERIN - AJF Caraș-Severin a comunicat programarea echipelor la vize. mai multe »
Muncitorul, in asteptarea returului
REȘIȚA - Echipa de futsal din Reșița este cu gândul la play-off și se pregătește la Sala Polivalentă, cu [...] mai multe »
CSU Resita, victorie fara probleme la debutul din 2017
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, CS Universitatea Reșița – ACS Crișul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou