Reactualizat la:

Gimnaştii reşiţeni susţin examene la Bistriţa

Gimnaştii reşiţeni susţin examene la Bistriţa
REŞIŢA – La acest sfârşit de săptămână au loc Campionatele Naţionale Individuale.

Gimnaştii de la Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal intră, în acest sfârşit de săptămână în ultima mare competiţie naţională oficială din 2009. La Campionatele Naţionale individuale vor participa zece gimnaşti de la C.S.Ş.R., însoţiţi de antrenorii Robert Bălan şi Mihaela Rugaci.

Printre concurenţi se vor afla şi componenţii lotului naţional de juniori care se pregătesc chiar la Bistriţa: Daniel Rădeanu, Andrei Groza şi noua speranţă, Flavius Jivan. De asemenea, tot la juniori II, nivel IV, Reşiţa va mai fi reprezentată de Dan Chiş-Toia, Alexandru Fota, Alexandru Avram, Lavinel Ciora, Emanuel Breban şi Robert Paşca. La categoria juniori I, nivel V, va concura Fabian Lăţia.

Cele mai mari speranţe la prezenţa pe podium sunt legate de componenţii lotului naţional de juniori, în special de Daniel Rădeanu, un gimnast care a confirmat la toate concursurile la care a participat în ultimii ani. Considerat cel mai bun gimnast al categoriei sale de vârstă, reşiţeanul Daniel Rădeanu îşi poate îndeplini cu brio obiectivele propuse pentru concursul de la Bistriţa.

Vor fi prezenţi la competiţie şi patru gimnaşti de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, însoţiţi de prof. Elena Checicheş: Ciprian Pintea, Roland Modoianu, Alexandru Copaci şi Ionuţ Daminescu.

Marian Cărăvan
jurnaldecaras@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou