Reactualizat la:

Gimnastii resiteni, la Cupa DKMT

Gimnastii resiteni, la Cupa DKMT
Scris de Marian Cărăvan - LUGOJ – Etapa a doua din 2015 a competiției internaționale s-a desfășurat recent în municipiul Lugoj.

Rectifica

Secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița a fost reprezentată la cea de-a doua etapă din acest an a tradiționalei competiții Cupa DKMT. Întrecerea a avut loc în premieră la Lugoj, la inițiativa Ginei Gogean, a lui Aurel Muntean, Ioan Boici și Ionel Dobra. Etapa lugojeană a Cupei DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa) a reunit gimnaști cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, din România, Serbia și Ungaria.

Reprezentanții României au fost din partea de vest a țării, printre aceștia aflându-se și gimnaști de la C.S.Ș. Reșița, conduși în concurs de antrenorul Alexandru Avram, în vreme ce antrenorul Robert Bălan a oficiat ca arbitru. Gimnaștii reșițeni au avut o comportare mulțumitoare, apreciază Robert Bălan, cel care se ocupă de pregătirea sportivilor în sala de la Reșița.

Sportivii reșițeni s-au remarcat la categoriile mici de vârstă, acolo unde s-au obținut de altfel medaliile și clasările pe podium. Astfel, la categoria 8-10 ani, Andrei Titi a obținut o medalie de aur, trei de argint și două de bronz, Albert Ilie a intrat în posesia unei medalii de bronz, la fel ca și Richard Drăgulescu, fiul celebrului campion mondial, Marian Drăgulescu. La categoria 11-12 ani, s-a remarcat, cu două medalii de argint și două de bronz, sportivul Fabian Panacea. Aici au mai concurat Cătălin Radu și Denis Frumușanu. La categoria 13-14 ani, Clubul Sportiv Școlar Reșița i-a avut în competiție pe Florin Bonescu și Alexandru Pinte. Cea de-a treia etapă și ultima din acest an, va avea loc la Novi Sad, în Serbia.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resita poate reveni in prim-planul gimnasticii
REȘIȚA - În această săptămână, secretarul general adjunct al Federației Române de Gimnastică, Mircea Apolzan, [...] mai multe »
Omul sfinteste locul
REȘIȚA - Prof. Lucia Moruț descoperă talente și le lansează spre marea performanță. mai multe »
Victorie la limita pentru rosso-neri
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița - Dinamo Pancevo 2-1, într-un meci amical. Golurile reșițenilor au fost înscrise de [...] mai multe »
Viitorul Caransebes, al treilea meci, a treia victorie
CARANSEBEȘ - După cele două meciuri disputate în actuala campanie de pregătire, Viitorul Caransebeş s-a deplasat [...] mai multe »
Resitenii, remarcati in ringul de la Timisoara
REȘIȚA - Elevii antrenorului Gheorghe Cîrlea au luptat în Gala Interclub Tamashi. mai multe »
Derby de Banat in handbalul juvenil
REȘIȚA - Rosso-nerii întâlnesc miercuri liderul Seriei G din Campionatul Național de Handbal al Juniorilor III. mai multe »
Un investitor la CSM Resita?
REȘIȚA - Patronul echipei ACS Șirineasa, Nicolae Sarcină, și-a exprimat dorința de-a investi la echipa de fotbal [...] mai multe »
Daniel Oprita: M-a nemultumit rezultatul
REȘIȚA - Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după amicalul cu Pandurii. Oprița s-a declarat nemulțumit de [...] mai multe »
CSM Scolar pierde primul amical
REȘIȚA - Rosso-nerii au cedat cu 0-1 în fața divizionarei secunde Pandurii Tg. Jiu. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou