Reactualizat la:

Gimnastica ritmica resiteana, la inaltime

Gimnastica ritmica resiteana, la inaltime
REŞIŢA – Componentele C.S. Școlar Reșița au urcat de 15 ori pe podiumul de premiere arădean.

Rectifica

Sala Sporturilor din Arad a găzduit, recent, întrecerile tradiționalei competiții de gimnastică ritmică „C.S.M.A.”, organizată de Clubul Sportiv Municipal din orașul de pe Mureș. La manifestare au participat și o parte dintre componentele Clubului Sportiv Școlar Reșița, pregătite de prof. Luminița Lațcu. Sportive care au avut evoluții foarte bune, urcând de 15 ori pe podiumul de premiere.

Astfel, la categoria a IV-a, Cătălina Anghelina s-a clasat pe locul întâi la cerc și panglică, Timeea Veselin a câștigat la coardă și a ocupat locul doi la „fără obiecte”, Larisa Ristea s-a impus la cerc și s-a clasat pe doi la „fără obiecte”. Apoi, la junioare, Andreea Gherman a ocupat două locuri doi la panglică și minge, Andrada Gherman a fost pe doi la măciuci și pe trei la cerc, iar Alina Dumitric și-a trecut în palmares un loc doi la coardă și un loc trei la cerc. În fine, pe treapta a treia au mai urcat Sara Poenariu (cerc), Silvia Popa (măciuci și panglică) și Nadira Boncilă (coardă).

De apreciat și faptul că la concursul ansamblu fără obiecte, întrecere internațională, cu sportive din Franța, Serbia, Ungaria și România, C.S. Școlar Reșița, în formula Alexia Lațcu, Larisa Pescaru, Alexia Bușoi, Miriana Giurghița, Brianna Birta, Marisa Farkaș, Nevena Vișatovici, s-a clasat pe onorantul loc cinci.

„A fost un concurs reușit, în care sportivele noastre s-au comportat foarte bine, în condițiile în care nu am avut nici timpul necesar, nici condițiile optime de pregătire, ne-a mai spus prof. Luminița Lațcu. În perioada 9-11 mai a.c. vom participa la Ploiești, la o competiție rezervată cadetelor, iar în data de 16 mai a.c. vom fi gazda „Cupei D.J.T.S. Ne așteaptă un program încărcat, dar ne vom strădui să ne ridicăm la nivelul pe care ni l-am propus. Sperăm ca și Diana Văleanu să revină la antrenamente, după intervenția chirurgicală de apendicită, la care a fost supusă.”

Adrian Roman



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou