Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de DNA şi de inculpatul Ionesie Ghiorghioni, împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

Mai exact, instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ghiorghioni și a schimbat încadrarea juridică din cea reţinută în sentinţă, într-o singură infracţiune, de trafic de influenţă în formă continuată. De asemenea, Ghiorghioni a fost condamnat la pedeapsa principală de patru ani şi şase luni închisoare cu executare, iar ca pedeapsă complementară, interzicerea exercitării anumitor drepturi pe o perioada de cinci ani, după executarea pedepsei principale.

În plus, instanța dispune restituirea către denunţător a sumelor de 180 Euro şi 5.276 lei, iar inculpatul este obligat să plătească statului suma de 9.500 lei cu titlu de confiscare specială. Totodată, menţine sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului printr-o Ordonanţă a DNAServiciul Teritorial Timişoara, din luna mai a anului trecut, până la concurenţa sumei de 9.500 lei.  Sentința este definitivă și a fost pronunțată joi, de către Curtea de Apel Timișoara.